Sport

Sporting Roşiorii de Vede a dat afară cinci jucători – “Vrem promovarea, acesta este obiectivul nostru!”

 

Liderul clasamentului la nivelul Ligii a 4-a judeţeană după turul campionatului este Sporting Roşiorii de Vede, echipa cu cele mai mari pretenţii în ultimul sezon. Cu un lot de jucători foarte tineri, pornită la drum cu antrenorul-jucător Marius Lăcovişte, antrenor principal, alături de secundul Mitică Paciurea, Sporting a beneficiat de sprijinul Primăriei Roşiorii de Vede, dar şi de ajutorul unor sponsori, veniţi alături de fotbalul local. “Am avut sprijin total din partea Primăriei, din partea domnului primar Cristian Duică, dar mă bucur că am reuşit să atragem şi câţiva sponsori lângă noi, care au asigurat o parte importantă din bugetul echipei până acum”, a declarat preşedintele clubului, Gabriel Vlădulescu. Acesta a menţionat faptul că, în turul de campionat, Sporting a avut un buget destul de însemnat pentru nivelul Ligii a 4-a, 50.000 lei, însă doar 10.000 lei au venit de la municipalitate, ceilalţi bani fiind obţinuţi din sponsorizări.

La final de sezon, Sporting şi-a făcut bilanţul, iar  rezultatele nu sunt chiar cele scontate, după cum a spus preşedintele Vlădulescu. “Noi am pornit cu obiectiv clar câştigarea campionatului, prezenţa la baraj şi promovarea în Liga a 3-a. Mărturisesc că am crezut că este mai uşor, încă competiţia este destul de dură, iar noi, cu 5-6 juniori mai mereu în teren, am avut serioase probleme. Important este că suntem totuşi pe primul loc, în iarnă vom aduce cel puţin cinci jucători, vom schimba ceva şi la nivelul bnăncii tehnice, pentru că, este clar, un antrenor-jucător nu poate face performanţă. Lăcovişte s-a adaptat destul de bine, însă l-am pierdut ca jucător, or, noi avem nevoie de el în teren. De aceea, nu vă ascund că vom aduce antrenor chiar din iarnă!”, a mai spus “Găbie” Vlădulescu. Acesta a spus că antrenorul care va sta pe bancă din retur va fi Liviu Achim, dar, “deocamdată nu s-a stabilit nimic concret, însă cred că în curând putem vorbi în mod oficial de această mutare, iar Lăcovişte rămâne jucător şi antrenor secund”.

Cât priveşte lotul de jucători, la finalul turului, Sporting a rămas doar cu 11 sportivi în lot. “Mai avem doar 11 jucători, doi au plecat pe parcursul campionatului, iar cinci le-am reziliat contractul după ultima etapă. De aceea, vom aduce cel puţin alţi cinci jucători cu experienţă, dar vom promova şi din cei care au jucat la juniori”, a mai spus preşedintele de la Roşiorii de Vede, care a menţionat clar: “Obiectivul nostru este câştigarea barajului şi promovarea, chiar dacă va fi greu, şi sunt convins de acest lucru, sper să promovăm în vară la Liga a 3-a!”

 

Se reia colaborarea cu Caransebeş!

Timp de un an de zile, Gabriel Vlădulescu a fost membru în conducerea clubului Autocatania Caransebeş, unde a rămas în relaţii foarte bune. Despre această perieteni pe care o are cu finanţatorul clubului din Caraş Severin, Vlădulescu a ţinut să facă u afirmaţie surprinzătoare: “Preşedintele de la Autocatania mi-a promis că ne va sprijini, va veni la Roşiori alături de noi, împreună cu cel puţin patru jucători, pe care îi va plăti el. De asemenea, şi pe antrenor, probabil că tot el îl va plăti!”

Pentru returul campionatului Ligii a 4-a, Sporting Roşiorii de Vede şi-a stabilit un buget aproape similar cu cel din toamnă (în jurul sumei de 50.000 lei), însă  rămâne de văzut care va fi sprijinul Primăriei municipale, în urma întocmirii bugetului pe anul 2013.

 

Linia de clasament a liderului Ligii a 4-a judeţeană la finalul turului este următoarea:

1. Sporting Roşioriii de Vede    13      9        2        2        35-13 29 (8)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.