Sporting Roșiori a susținut o partidă pe teren propriu, în cea de-a doua etapă a returului seriei a III-a din Liga a III-a la fotbal, contra celor de la Concordia II Chiajna.
Roșiorenii au început foarte bine și au condus la pauză cu 2-0, grație golurilor reușite de Flișc, min. 30 și Pîslaru, min. 41. Elevii antrenorului Cristi Negru s-au văzut însă prea devreme câștigători ai partidei, astfel că, în repriza secundă, ilfovenii au revenit și au egalat prin golurile semnate de Constantinescu, din lovitură de pedeapsă, min. 53, și Rogoveanu, care a egalat în minutul 58.
Un fapt inedit a fost acela că doi frați au fost adversari în acest meci. Silviu Flișc, cel care de altfel a deschis scorul, s-a transferat în această iarnă la Sporting Roșiori, de la Venus RGAB București, el efectuând perioada de juniorat chiar la Concordia Chiajna, echipă pentru care a evoluat fratele său, Silviu Flișc.
Roșiorenii nu au avut la dispoziție, pentru acest meci, trei piese de bază. Vîlcică și Călin au fost suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, iar Sitaru pentru cartonașul roșu încasat săptămâna trecută, la Titu.
Încă odată se verifică justețea vechii butade fotbalistice conform căreia 2-0 este cel mai periculos scor. Acest egal a transportat-o, totuși, pe Sporting Roșiori, în zona podiumului, în cazul unei victorii roșiorenii fiind chiar pe poziția secundă a ierarhiei.
Celelalte rezultate ale etapei au fost următoarele:
ACS Șirineasa – CS II Mioveni 1-3
FC II Voluntari – Atletic Bradu 1-1
ACSO Filiași – SCM Pitești 1-3
Flacăra Moreni – Urban Titu 1-0
CS Podari – FC Aninoasa 0-3
Steaua II București – Universitatea II Craiova 0-0
FCM Alexandria a stat.
Clasament:
1. | SCM Piteşti | 42 | |
2. | FC Voluntari II | 27 | |
3. | Sporting Roşiori | 25 | |
4. | Flacăra Moreni | 24 | |
5. | FC Aninoasa | 23 | |
6. | Atletic Bradu | 23 | |
7. | FCM Alexandria | 22 | |
8. | CS Mioveni II | 22 | |
9. | ACSO Filiaşi | 21 | |
10. | Concordia Chiajna II | 20 | |
11. | Steaua Bucureşti II | 19 | |
12. | CS U Craiova II | 16 | |
13. | ACS Şirineasa | 15 | |
14. | CS Podari | 13 | |
15. | ACS Urban Titu | 11 |