Sport

Sporting Roşiori intră în cantonament cu lotul complet!

Stabilit în urmă cu două săptămâni, meciul pentru promovarea în Liga a 3-a dintre Sporting Roşiorii de Vede (campioana în Teleorman) şi Comprest Gim (campioana în Bucureşti) se apropie cu paşi repezi. Partida, care se va disputa pe terenul din comuna Snagov, în organizarea AJF Ilfov, a dat naştere la un interes deosebit în rândul spectatorilor, astfel că sâmbătă, 21 iunie, sunt aşteptaţi sute de susţinători ai echipei teleormănene la meci. Despre acest subiect, preşedintele clubului Sporting, Gabriel Vlădulescu, a precizat faptul că “noi vom pune la dispoziţie pentru suporteri două autobuze, unul în care vor fi invitaţi oamenii mai vârstnici, celălalt pentru suporteri. Este o problemă faptul că de această dată se joacă sâmbăta, din acest motiv firma cu care noi colaborăm nu are toate maşinile disponibile”.

 

Lecovişte a revenit în lot!

În privinţa lotului de jucători, de astăzi sportivii pregătiţi de Cristi Negru vor urma un program centralizat la stadionul Municipal. Interesant este faptul că au revenit în echipă şi cei doi jucători care anunţaseră că pleacă, Laurenţiu Lecovişte şi Sebastian Vişan. Plecarea celor doi jucători din lot, se pare că s-a datorat unei reacţii de moment a acestora, însă lucrurile s-au rezolvat între timp. “A fost o neînţelegere, pur şi simplu am reacţionat aşa deoarece se auziseră unele zvonuri legate de primele pentru baraj… Sunt conştient că şi eu am greşit, m-am pripit, dar sper ca lucrurile să meargă bin,e să câştigăm barajul şi să promovăm!”, a spus Laurenţiu Lecovişte, căpitanul roşiorenilor, care a revenit în echipă luni, 16 iunie. Despre fundaşul Vişan trebuie spus că el revenise la Sporting de acum câteva zile şi chiar a participat la festivitatea de premiere de sâmbăta trecută.

În aceste zile, lotul roşiorean se pregăteşte centralizat, vor fi şedinţe de antrenamente tactice şi fizice, dar, după cum a punctat preşedintele Gabriel Vlădulescu într-o declaraţie, “important este pentru antrenorul Cristi Negru să lucreze cu jucătorii în plan tactic, dar şi să le transmită starea de spirit necesară pentru câştigarea acestui joc”. În privinţa anunţatului joc de verificare pe care trebuia să-l dispute sâmbătş, Sportingul a renunţat la acel meci, deoarece “exista riscul de acciodentări şi am preferat să le dăm băieţilor două zile libere”, a mai spus conducătorul clubului roşiorean. Acesta a ţinut să transmită publicului şi susţinătorilor echipei Sporting Roşiorii de Vede faptul că pentru meciul de baraj de toată echipa este concentrată şi cu toţii vor să câştige. “Fiţi siguri că suntem concentraţi 100% pentru acest joc, nu îl vom lua deloc uşor, chiar dacă informaţiile noastre spun că cei din Bucureşti sunt mai tineri, vrem să câştigăm acest joc şi să promovăm!”, a mai spus Gabriel Vlădulescu.

 

Meciul de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, dintre Sporting Roşiorii de Vede şi Comprest Gim Bucureşti se va disputa sâmbătă, 21 iunie, de la ora 18.00, la Snagov.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.