Din luna iunie a.c., în urma unui control al Curţii de Conturi Teleorman, contul clubului Sporting Roşiorii de Vede era blocat, astfel că o sumă destul de importantă nu mai putea fi folosită de club. De atunci au trecut patru luni de zile, iar activitatea clubului, a echipei Sporting Roşiorii de Vede în Liga a 3-a, dar şi plata furnizorilor, a competiţiei etc. s-a făcut prin eforturi desebite. Implicarea municipalităţii, a primarului Valerică Cârciumaru, a făcut posibilă continuarea activităţii la Sporting, după cum a declarat preşedintele clubului, Paul Mara. Acesta a ţinut să puncteze faptul că, ulterior deciziei de blocare a contului, impasul în care s-a aflat echipa, dar şi momentele de cumpănă, au fost destul de frecvente.
Pentru rezolvarea situaţiei respective, clubul Sporting Roşiori, alături de Primăria municipală, a depus o contestaţie, care, după aproape patru luni de zile se pare că a fost favorabilă. Deşi nu a venit oficial la club adresa prin care urmează să poată folosi contul, oficialul clubului roşiorean a punctat faptul că a fost confirmată, verbal, deblocarea banilor, iar în aceste zile, poate chiar până la sfârşitul săptămânii în curs, este aşteptată decizia respectivă.
Cât priveşte suma de care ar fi vorba, deşi conducerea clubului sporting a evitat să precizeze acest lucru, se pare că ar fi vorba de 200.000 lei, bani care s-au blocat în prima jumătate a anului 2016.
B.Pană
De situatia de la Videle ce se mai aude?