Social

Spectacol al trupei de teatru Alter Ego la Universitatea Valahia

Aseară, trupa de teatru Alter Ego a avut un spectacol la Universitatea Valahia din Alexandria, cu prilejul Festivalului național de teatru tânăr Ideo Ideis, ediția a 16-a. Spectacolul a început la ora 20:00, reprezentația fiind urmată de un artist talk, cu mentorul Alexandru Papadopol. 

În cadrul evenimentului, locurile au fost limitate, sala fiind aproape plină de teleormăneni doritori să vizioneze un spectacol de teatru în Alexandria. Inițial, locația era Centrul Multifuncțional pentru Tineret Alexandria, Sala Mare, însă, ulterior, a fost schimbată. Astfel, cei prezenți au urmărit scene de teatru pregătite pe baza unuia dintre cele mai cunoscute texte ale actorului de film și de teatru, John Cariani, referitoare la poveşti de dragoste despre oamenii dintr-un oraș îndepărtat al provinciei New England, la granița cu Canada. 

Astfel, scenografia a fost realizată de Liliana Răducu, coregrafia de Violeta Ștefan, coloana sonora de Cristina Puiu. Reprezentația a fost regizată de Luminița Vilae, profesoara care a coordonat, dar a și înființat trupa în urma cu 14 ani. Din distribuție fac parte Răzvan Oprea, Simona Pavel, Mari Chiriță, Eduard Chircu, Nicoleta Crăciun, Iulian Mihai și Andrei Călina. 

„Teatrul poate contribui la dezvoltarea armonioasă a tinerilor, incită la iniţiative, stimulează imaginaţia şi antrenează memoria. Cei timizi se vor simţi mai în largul lor întrupând personaje care le insuflă idei şi concepte apropiate de gusturile lor. Personajele operelor teatrale sunt vii şi actuale, iar teatrul farmecă la orice vârstă. Teatrul este viață! Ideo Ideis e cel mai mare eveniment cultural din județul nostru, să profităm la maximum”, a spus Luminița Vilae înainte de spectacol.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.