Economie

Solicitări pentru primirea ajutoarelor naţionale tranzitorii mai pot fi depuse până vineri, 20 iunie

vaciTermenul de solicitare a sprijinului financiar pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine şi ovine/caprine şi a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită şi producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine, din zonele defavorizate, pentru campania 2014, se încheie vineri, data de 20 iunie 2014 fiind ultima zi în care fermierii teleormăneni mai pot depune solicitări în acest sens, precizează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Plăţile Naţionale Tranzitorii sunt rezultatul negocierilor purtate la nivelul Comisiei Europene de autorităţile din România şi vor fi acordate pe toată perioada de programare 2014 – 2020, fiind un sprijin de la bugetul de stat care suplimentează subvenţiile plătite din fondurile europene.

Ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT), în sectorul zootehnic, la speciile bovine şi ovine/caprine se acordă producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional şi se acordă pentru “Schema decuplată de producţie în sectorul lapte”; “Schema decuplată de producţie în sectorul carne” şi “Schema decuplată de producţie în sectorul ovine/caprine”.

Ajutoarele specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită şi producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, se acordă crescătorilor de bovine/ovine/caprine, având exploataţii localizate în zonele defavorizate din România, prevăzute în anexa 4A la Programul naţional de dezvoltare rurală 2007-2013, categoriile pentru care se acordă fiin vaci de lapte;bivoliţe de lapte; taurine din rase de carne şi metişii acestora: tauri din rase de carne, vaci din rase de carne, vaci metise cu rase de carne, tineret mascul şi/sau femele din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carneşi femele ovine/caprine. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.