Eveniment

Șoferi băuți, sancționați de polițiștii teleormăneni

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, la final de săptămână, fiind aplicate 90 de sancțiuni contravenționale în valoare de 40 510 lei.

De asemenea, au fost reținute și trei permise de conducere. Cei mai mulți șoferi au fost sancționați pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Un exemplu în acest sens este cel întâlnit în data de 04.02.2017, când, polițiștii din Turnu Măgurele au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 51A, comuna Lisa, a avut loc un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.

Potrivit IPJ Teleorman, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crângu care au constatat că, un bărbat în vârstă de 56 ani din comuna Lisa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 51 A, din direcția comunei Seaca către comuna Lisa, a intrat pe contrasens și a acroșat un autoturism condus regulamentar de către un bărbat în vârsta de 38 ani din Țigănești, județul Teleorman.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0.79 mg/l alcool pur expirat în cazul conducătorului auto care a provocat accidentul, iar la celălalt conducător auto rezultatul a fost negativ.

Un alt șofer a fost depistat băut la volan, tot pe 4 februarie, de polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crîngu. Aceștia au depistat un bărbat din comuna Putineiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J.653, pe raza comunei Putineiu, cu toate că se afla sub influența alcoolului, etilotestul indicând o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital  unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot sâmbătă, 4 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Alexandria, în timp ce executau o acțiune pe linie rutieră, au surprins în flagrant pe strada Viitorului din comuna Țigănești un bărbat în vârstă  de 25 ani din comuna Țigănești, în timp ce conducea un autoturism cu toate că nu poseda permis de conducere, autoturismul nu era înmatriculat și avea număr fals de înmatriculare. Pe deasupra, bărbatul era și băut. Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică  a fost testat cu aparatul etilotest care a înregistrat 0,79 grame/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, dar a refuzat recoltarea. În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.