“Sistemul irigaţiilor din România”, declarație politică a deputatului ALDE Calotă Florică Ică

Deputatul ALDE de Teleorman, Calotă Florică Ică, a adus în atenția aleșilor din camera inferioară a Parlamentului, la finalul lunii trecute, situația sistemelor de irigații din România. În acest sens, susține deputatul ALDE de Teleorman, “amenajările de irigaţii sunt într-un stadiu avansat de degradare şi pe 75% din suprafaţa acestor amenajări irigaţiile nu sunt funcţionale, iar cele funcţionale sunt ineficiente din punct de vedere al consumului de apă şi energie şi costisitoare pentru fermieri”. Astfel, subliniază Calotă Florică Ică, un obiectiv important pentru Guvern şi necesar pentru ţară este reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii.

“România prezintă un risc considerabil faţă de schimbările climatice, efectele acestora fiind în mod clar reflectate de modificările în regimul de temperatură şi precipitaţii, în principal, începând din anul 1961 şi până în prezent. Zonele cele mai afectate, conform rapoartelor internaţionale relevante şi analizelor şirurilor de date climatologice pentru perioada 1901-2010 efectuate de Administraţia Naţională de Meteorologie, sunt situate în partea de sud, sud – est şi est a ţării. Secetele, inundaţiile şi alte probleme legate de schimbările climatice au un impact semnificativ asupra stabilităţii producţiei şi a securităţii alimentare naţionale, iar lipsa unei infrastructuri adecvate contribuie la limitarea oportunităţilor de dezvoltare economică în pofida existenţei potenţialului din agricultură”, susține deputatul Calotă Florică Ică în declarația sa politică.

Potrivit președintelui ALDE Teleorman, irigarea României este un obiectiv naţional important şi necesar, mai ales în contextul în care se vorbeşte foarte mult despre potenţialul agricol al ţării.

“Sistemele de irigaţii din România au fost construite până în anul 1990, suprafaţa amenajată pentru irigaţii ocupând circa 22% din suprafaţa agricolă a ţării şi circa 34% din suprafaţa arabilă. În prezent, România dispune de o suprafaţă amenajată pentru irigat de cca. 3.1 milioane ha. Suprafaţa efectiv irigată variază mult, de la an la an, în funcţie de precipitaţii. Se estimează că circa 11% din suprafaţa agricolă a ţarii este acoperită de reţele de irigaţii viabile din punct de vedere economic sau marginal viabile. Există şi diferenţe regionale, mai ales ca reflecţie a tiparelor variabile ale precipitaţiilor şi necesarului de irigaţii. Nord-vestul, vestul şi centrul necesită mai puţină apă de irigaţii, în vreme ce sudul şi sud-estul, zone care au probleme cu apa, se bucură de o mai mare acoperire cu sisteme de irigaţii”, mai arată deputatul ALDE de Teleorman, în declarația sa politică.

Potrivit președintelui ALDE Teleorman, două obiective importante din programul de guvernare sunt apa gratuită până la staţia de punere sub presiune şi reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii a două milioane de hectare din aducţiunea principală.

“Apa gratuită a fost prinsă în programul de guvernare în anul 2017. Programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii are ca obiectiv reabilitarea a două milioane de hectare de irigaţii în România. Pe lângă programul de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare a reabilitat şi a pus în funcţiune, printr-un program separat, staţii din zonele Vrancei, Alba Iulia şi Călăraşi, care nu au irigat în ultimii 15-20 ani”, a mai precizat Calotă Florică Ică.

 

Leave a Comment

*

code