Social

Sindicalişti din învăţământul teleormănean au pichetat Prefectura

După ce săptămâna trecută, în cadrul întrunirii Comisiei de Dialog Social, prof. Tudor Spiridon, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Teleorman, a înmânat prefectului Liviu Dumitraşcu o listă cu revendicări, solicitându-i acestuia să o transmită guvernului, joi, 24 octombrie, a avut loc o nouă acţiune a sindicaliştilor din învăţământ.

Circa 20 de lideri sindicali din unităţi de învăţământ din toate zonele judeţului, Alexandria, Zimnicea, Turnu Măgurele, Videle şi Roşiorii de Vede, în frunte cu preşedintele SIP Teleorman, înarmaţi cu bannere şi steguleţe, au pichetat în linişte, câteva zeci de minute sediul Prefecturii. În lipsa prefectului, sindicaliştii, deşi nu au solicitat acest lucru, au fost invitaţi la discuţii de directorul Cancelariei prefectului, Marin Cune.

Cu acest prilej, prof. Tudor Spiridon a prezentat încă o dată nemulţumirile şi solicitările dascălilor teleormăneni, aceleaşi de altfel cu ale dascălilor din toată ţara. Lista revendicărilor cuprinde: modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; o lege pentru salarizarea personalului din învăţământ; alocarea unui procent de 6% din PIB pentru Educaţie; debirocratizarea actului educaţional; depolitizarea sistemului de învăţământ preuniversitar; executarea sentinţelor judecătoreşti; deblocarea reală a posturilor didactice auxiliare şi nedidactice; eficientizarea cheltuielilor privind investiţiile în infrastructură.

“Vrem ca şcoala să devină şcoală, să dispună de o infrastructură corespunzătoare care să ajute profesorii în actul de predare şi evaluare şi pe elevi în actul de învăţare”,  spus prof. Spiridon.

Directorul cancelariei prefectului a ascultat cu răbdare doleanţele sindicaliştilor, comunicându-le apoi că lista cu aproximativ aceleaşi revendicări ale acestora, aşa cum a fost ea prezentată la începutul săptămânii trecute în cadrul Comisiei de dialog social, a fost transmisă în data de 15 octombrie de către Prefectura Teleorman Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii, precizând însă că până la această dată nu s-a primit niciun răspuns.

Marin Cune a profitat de ocazie şi a atras atenţia că profesorii au şi datorii pe care nu toţi le respectă, argumentând cu rezultatele foarte slabe slabe pe care elevii teleormăneni le-au obţinut în ultimii ani la examenele naţionale. Intervenţia nu a fost pe placul sindicaliştilor care au dat vina pe sistem şi pe faptul că şcolile nu dispun de dotări corespunzătoare pentru un proces instructiv educativ de calitate.

Potrivit prof. Spiridon, acţiunea face parte dintr-o campanie intitulată “Apel pentru Educaţie” iniţiată la nivel naţional de Federaţia Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret” la care este afiliat şi SIP Teleorman. Campania a demarat pe data de 5 octombrie, zi în care s-a sărbătorit Ziua Mondială a Educatorului. Următoarea acţiune constă într-o întâlnire cu parlamentarii teleormăneni, programată pentru vineri, 1 octombrie. Până atunci, liderii sindicali de la FSI “Spiru Haret” se vor întâlni şi cu Ministrul Educaţiei.

“Prin acţiunea noastră de astăzi şi prin cele ce vor urma dorim să sensibilizăm clasa politică cu privire la problemele care se manifestă în sistemul educaţional, care sunt probleme vechi şi care nu s-au rezolvat niciodată. Vrem să le atragem atenţia în această perioadă asupra bugetului educaţiei care este dispus de o lege şi care ar trebui respectată şi mă refer la acel celebru 6% din PIB de care copiii României ar trebui să beneficieze. Ar trebui să avem această finanţare pentru că infrastructură nu avem, dotări nu avem, salarii nu avem şi aşa mai departe. De asemenea, politizarea excesivă a sistemului, blocarea posturilor, ne creează mari probleme de funcţionalitate în unităţile de învăţământ. Vrem să discutăm şi cu parlamentarii de Teleorman, pentru ca toate aceste solicitări ale noastre să fie duse în
Parlamentul României, acolo unde, de fapt, se face Legea bugetului şi sperăm noi să obţinem un buget mai mare pentru Educaţie”, a declarat preşedintele SIP Teleorman. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.