Politic

Senatorul Timotei Stuparu iniţiază propuneri legislative la sugestia teleormănenilor

Timotei Stuparu1Carmen Dumitrescu

La câteva luni bune după obţinerea mandatelor, despre parlamentarii teleormăneni nu se cunosc foarte multe lucruri. Practic, sunt parlamentari despre care oamenii pe care ei îi reprezintă nu ştiu nici măcar unde au cabinetele parlamentare unde pot fi găsiţi şi care le este programul de relaţii cu publicul. Evident, nu toţi sunt absenţi din teritoriu, câţiva dintre ei fiind văzuţi destul de frecvent în teren, în încercarea de a fi aproape de cei care i-au ales.

Senatorul Timotei Stuparu este unul dintre aceştia, înfiinţând până acum două cabinete parlamnetare şi pregătind inaugurarea unuia şi la Alexandria, acest lucru fiind necesar având în vedere dispunerea localităţilor în cadrul colegiului său.

Chestionat cu privire la activitatea lui parlamentară de până acum, senatorul a declarat că, deşi a fost nevoit să urmeze şi cursurile Colegiului Naţional de Apărare, a fost ţinut mereu la curent cu privire la problemele celor care au apelat la cabinetul său parlamentar deschis primul, în speţă cel din Roşiorii de Vede: “Am un cabinet parlamentar la Roşiori de Vede, deschis acum acum un alt cabinet parlamentar la Blejeşti, lângă Videle, pentru că am promis în campania electorală că voi deschide şi acolo un astfel de spaţiu  şi în perspectivă  voi încerca să deschid un cabinet parlamentar şi la Alexandria, pentru că colegiul meu se împarte în mod echilibrat. Adică o trime din localităţi se află în zona Alexandria, o treime în zona Roşiori de Vede şi o treime în zona Videle. Vreau să spun şi o recunosc deschis în ultimele  săptămâni n-am avut foarte mult timp pentru cabinetul parlamentar, nu am nicio scuză, dar menţionez că am urmat cursurile Colegiului Naţuional de Apărare. Am fost, însă, informat cu privire la tot ce s-a întâmplat la cabinetul parlamentar, am primit petiţii ale oamenilor.”

Se pare că oamenii care apelază la cabinetele parlamentarilor din teritoriu vin uneori şi cu idei care pot fi folosite de aceştia în activitatea lor curentă. Astfel, Timotei stuparu susţine că pregăteşte un demers legislativ în urma discuţiei cu preşedinte de asociaţie de locatari din zona Roşiori de Vede, care a venit cu o idee suficient de interesantă ca să devină lege: “Vreau să vă spun că faţă de activitatea de început când oamenii veneau preponderent pentru a cere locuri de muncă şi s-au convins că eu nu pot face acest lucru pentru ei, acum problemele care îmi ajung la ureche sunt mult mai diversificate. Am chiar o iniţiativă de propunere legislativă venită de la un condominiu administrativ de la Roşiori şi cred că va constitui un demers de modificare a legii asociaţiilor de proprietari, pentru că acest demers vine din realitate. Locatarii plătesc acum dările în funcţie de spaţiu. Dar nu toate apartamentele mai sunt locuite şi unii proprietari au rămas singuri şi nu-şi permit şi atunci propunerea este ca plata să se facă la numărul de persoane. O să ne consultăm în viitor cu privire la acest lucru.”

One Comment

  1. Traian

    Ce se stie despre parlamentarul Stuparu. Intrebati prin bodegile satelor pe unde se duce

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.