Politic

Senator Eugen Pîrvulescu: „Sănătatea populației este prioritară, iar infrastructura sistemului public medical din țara noastră necesită investiții substanțiale”

Pandemia care a lovit întreaga omenire a lăsat urme adânci, atât în sufletul fiecăruia dintre noi, cât și în viața de zi cu zi, care nu mai este la fel. Cu toții trăim altfel, chiar dacă se spune despre politicieni că nu ar fi afectați. Suntem la fel de afectați și ne dorim să scăpăm cât mai repede de această perioadă pentru a reveni la o viață normală. Mai avem puțin și vom trece împreună peste toate situațiile dificile.

Suntem de un an la guvernare, nu de 30 sau de 15. La un an în care am încercat să facem tot ce era posibil, astfel încât să trecem, cât mai ușor peste pandemie. Cu toate acestea, am fost criticați, blamați, s-a ajuns la manipulări fără precedent, în spațiul public, din partea adversarilor politici care au considerat că pandemia este mană cerească pentru ei, pentru a încerca să-și reclădească, prin atacuri și minciuni, imaginea distrusă tot de ei, de propriile lor practici.

În ciuda atacurilor nedrepte, noi alegem să reclădim, pas cu pas, sistemul medical din România, să asigurăm managementul financiar, logistic și sanitar al tuturor resurselor existente și să le organizăm, în funcție de evoluția epidemiologică.

În paralel, pregătim logistica distribuției vaccinului anti-Sars-Cov2 și implementăm o strategie eficientă de vaccinare pentru primul trimestru din anul 2021.

Scopul nostru este să modernizăm sistemul medical din România la standarde europene, dorind să creștem finanțarea publică pentru sănătate până la 6% din PIB. Vrem să utilizăm eficient fondurile europene dedicate domeniului sănătății, în perioada 2021-2027, în valoare de peste 4,6 mld. Euro, să finalizăm cel mai amplu program de dotare al spitalelor publice din România, derulat în 2020 prin POIM, cu 297 de proiecte în valoare de 1,3 mld. Euro, să dezvoltăm asigurările complementare şi suplimentare de sănătate, cu creșterea fondurilor private, ca sursă alternativă de finanțare și ne mai propunem să creștem numărul locurilor alocate diferitelor specialități la rezidențiat, astfel încât să fie asigurat necesarul de specialiști în domenii prioritare.

Totodată, vrem să extindem serviciile medicale de asistenţă medicală primară şi ambulatorie, cu o creștere graduală a ponderii medicinei primare, în cadrul bugetului FNUASS la 10%, până în anul 2024.

Punem accent și, implicit, încurajăm prevenția în sănătate, prin campanii de informare a vaccinării și aprovizionarea sistemului sanitar cu vaccinuri.

Extindem programele naţionale de screening și le finanțăm cu fonduri de la UE, în domeniul bolilor cronice cu cea mai mare incidenţă.

Înființăm agenția e-Health, care să coordoneze toate activitățile sistemului informatic, din sistemul de sănătate. Ne propunem să optimizăm Dosarul Electronic de Sănătate și să extindem reglementările în domeniul telemedicinei.

Toate acestea sunt prevăzute în programul de guvernare al PNL pentru următorii patru ani, întrucât sănătatea populației este prioritară, iar infrastructura sistemului public medical din țara noastră necesită investiții substanțiale pentru a putea oferi servicii medicale la standarde europene.

Președinte al PNL Teleorman, candidat la Senat, Eugen Pîrvulescu

 

One Comment

  1. Aia de la Olteni,se spala pe maini?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.