Politic

Şedinţă tensionată la Consiliul local Alexandria

 

Carmen Dumitrescu
Ultimele şedinţe ale Consiliului local Alexandria au avut un aer destul de tensionat, în contextul în care schimburile de replici dintre primarul Victor Drăguşin şi preşedintele de şedinţă, Andreea Broşteanu, pe de o parte şi consilierul democrat-liberal, Florin Titirişcă au devenit din ce în ce mai acide. Nici cea mai recentă întrunire a consilierilor locali, din data de 27 martie nu a făcut excepţie de la această regulă, pentru că au existat comentarii la majoritatea proiectelor de pe ordinea de zi, nelămuririle consilierului Florin Titirişcă prelungind durata şedinţei.
Printre altele, acesta a cerut consilierilor locali să introducă pe ordinea de zi a şedinţei şi proiectul privind validarea lui Laurenţiu Florea, având în vedere faptul că acesta a câştigat în instanţă procesul cu forul decizional. În consecinţă, acesta a oferit consilierilor locali o cerere de validare a mandatului, în baza datelor de pe site-ul Ministerului Justiţiei. Consilierii locali au respins însă această intenţie, în contextul în care o hotărâre judecătorească primită oficial de Consiliul local ar fi dus la scrierea proiectului de hotărâre, ce urmează a fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei. În afara acestei probleme, aproape toate proiectele de pe listă au fost votate, dar numai în contextul abţinerii sau votului împotrivă al celor doi consilieri democrat-liberali, Alexandru Neacşu şi Florin Titirişcă.
Printre proiectele votate de consilierii locali s-au numărat: proiect de hotărâre cu privire la acordarea unui mandat special reprezentantului Consiliului local al municipiului Alexandria în A.G.A. la APA SERV S.A. pentru aprobarea achiziţionării de servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi de reprezentare pentru S.C. APA SERV S.A., proiect de hotărâre cu privire la aprobarea organizării şi desfăşurării concursului de pescuit „Cupa Alexandriei la crap”, ediţia a II-a, proiect de hotărâre cu privire la acordarea unor ajutoare de urgenţă constând în produse alimentare, pentru veteranii de război din municipiul Alexandria şi proiect de hotărâre cu privire la aprobarea modificării şi completării Programului de execuţie a lucrărilor de reabilitare şi reparare străzi în anul 2014 în municipiul Alexandria.
În ceea ce priveşte validarea mandatului lui Laurenţiu Florea, aceasta urmează să se realizeze abia după ce Consiliul local va primi hotărârea instanţei şi se va informa cu privire la modul în care se va proceda pentru remedierea situaţiei.

One Comment

  1. DACA TOT FOLOSITI ADRESA MEA DE CE NU PLATITI. ESTE SPERITOARE DE IDEI SAU LA GAZETA *NU FACETI CA EI, LINISTE CA NOI SA FACEM CE VREM * (ALEXANDRU GABRIEL)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.