Sport

Se încing spiritele în fotbalul judeţean – Sancţiuni-record la Comisia de disciplină

Un jucător, de la Inter Purani – acelaşi Nicolae Tudor, zis “Cuşoară”, a primit din partea Comisiei de disciplină a AJF Teleorman o suspendare de 48 de etape, deşi era suspendat, anterior, iar la ultimul joc (Purani – Siliştea), s-a dat din nou în spectacol. Acesta, pentru injurii, ameninţări şi jigniri aduse arbitrului asistent, va sta două campionate pe margine (atât însumează 48 de etape la Liga a VI-a), dar a primit şi o amendă de 800 lei, pentru care va avea timp suficient să chibzuiască dacă va repeta gestul respectiv.

De asemenea, primarul comunei Scrioaştea, Marian Şefu, s-a făcut vinovat de jigniri şi ameninţări la adresa brigăzii de arbitri, după cum a adus şi injurii aduse conducerii AJF Teleorman, motiv pentru care, la ultima şedinţă de la Disciplină s-a vpzut suspendat pentru o etapă şi amendat cu 100 lei.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comisia a suspendat câte 8 jocuri (plus amendă de 200 lei fiecare) jucătorilor Ş. Dragne (Rapid Buzescu) şi V. Călin (Şoimii Scrioaştea), cei doi scuipând arbitrul după ce fuseseră eliminaţi din teren,  iar alţi doi jucători (I. Badea – Rapid Buzescu şi D. Ilie – Oltul Plopii Slăviteşti), pentru injurii, jigniri şi ameninţări la adresa arbitrului, vor sta câte 3 jocuri fiecare (plus amendă de 75 lei).

Pentru întreruperea jocului Unirea Cosmeşti – Flacăra II Talpa, în min. 66 (la scorul 2-2), din cauza pătrunderii în teren a unui spectator, care a lovit atât un jucător al oaspeţilor, cât şi pe arbitrul asistent, gazdele -au ales cu două etape suspendare a terenului propriu, jocul s-a omologat cu 3-0 pentru Flacăra Talpa, iar Unirea Cosmeşti (altfel, cea mai datornică echipă către AJF Teleorman) a primit o amendă de 750 lei!

Cam acestea au fost cele mai importante sancţiuni ale ultimei şedinţe a Comisiei de diciplină a AJF Teleorman, însă este clar faptul că starea de linişte din fotbalul judeţean a cam dispărut. Ce nu înţelegem însă este faptul că, pentru slabă organizare, echipa Inter Purani a primit doar sancţiune financiară la jocul cu Tineretul Siliştea (doi spectatori au pătruns în teren în pauză şi la finalul jocului, înjurând, jignind şi scuipând arbitrii), însă terenul respectiv nu s-a suspendat, la fel cum s-a întâmplat în alte situaţii (doar amendă 100 lei, după cum şi Siliştea a primit amendă 200 lei, pentru pătrunderea propriilor spectatori).

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.