Politic

Se anunță o dispută dură între Pîrvulescu și Titirișcă…

În perspectiva unei alianțe solide sau a fuziunii dintre PNL și PDL, este interesant de observat ce se va întâmpla la alegerile locale, când noua alianță sau noul partid va trebui să susțină un singur candidat, de pildă, la Primăria Alexandria. De la PDL, Florin Titirişcă se pregătește pentru această cursă de mai bine de doi ani de zile. Ca președinte al PDL Alexandria, a reușit să ducă în Consiliul local 3 consilieri, primul dintre aceștia fiind chiar Florin Titirișcă. Mai mult, Titirișcă este și cel mai vocal consilier din cadrul Consiliului local, fiind un adversar permanent al primarului Drăgușin, al consilierilor majoritari de la PSD și, mai nou, PP-DD, observațiile lui fiind aproape, de fiecare dată, juste, reale și orientate. El poate fi, într-adevăr, un candidat destul de incomod pentru Victor Drăgușin. În ce-l privește pe Eugen Pîrvulescu, hotărât să preia preşedinția organizației Alexandria, la județ deputatul Almăjanu, mai fiind încă favoritul nr. 1, va vrea sigur să candideze la funcția de primar, în condițiile în care ar avea în spate un electorat de la două partide. El nu are însă, deocamdată, decât un extrem de restrâns sprijin din partea peneliștilor, ba chiar fiind destui care îl privesc ca pe cel care vrea să le ia lor posibilitatea de decizie, “să le fure partidul”, cum spun unii… Sunt, în prezent, câțiva foști în diverse funcții sau încă în unele poziții de frunte care au început să-și pună întrebări de felul “să știm și noi dacă mai putem sau trebuie să mai venim pe la partidul ăsta”. Este o chestiune extrem de periculoasă, care ar putea să se extindă și să creeze adevărate revolte în PNL de care sigur ar profita PDL, respectiv Teodor Nițulescu. Nu știm dacă chiar se urmărește așa ceva, dar n-ar fi de mirare dacă facem o legătură cât de cât cu mai vechile relații destul de apropiate dintre Pîrvulescu și Nițulescu… Și am mai adăuga ceva. Faptul că Pîrvulescu n-a reușit să ducă prea departe Forța Civică , partidul lui Ungureanu, retrăgându-se definitiv din funcția de președinte județean și înscriindu-se în PNL, însemnă că dumnealui n-ar fi omul cel mai potrivit pentru a conduce un partid, fie el chiar și organizația PNL Alexandria. Și de aici concluzia că o eventuală candidatură pentru Primăria Alexandria n-ar fi tocmai potrivită. De altfel, atâta timp cât de la PSD va candida Victor Drăgușin, sunt slabe speranțe pentru orice al candidat că ar avea vreo șansă de câștig. (Gh.P.)

2 Comments

  1. Observator

    Este atata mizerie in politica asta din tara si mai ales in Teleorman incat nu merita sa-ti mai bati capul cu asa ceva ca nu se poate schimba nimic.Sunt niste increngaturi intre toate partidele astea ca indiferent de vointa alegatorilor mizeria nu poate fi schimbata!

  2. titiduru

    Parvulescu si TITIRISCA ,doi alesi ai poporului,care au facut bani prin metode neortodoxe,dar ca sa ai caracterizati pe fiecare sa le privim prietenii,din toate partidele;
    -amandoi au facut bani utilizand PSD,mai precis,oamenii psd care pentru spaga i-au ajutat,sa castige lucrari,sa faca orice chiar nepermis,asta vede tot poporul dar voteaza pe ;-pachete,bani,bautura.
    Care dintre ei va avea mai multi bani negri va fi invingator,desi Nitulescu ,stie politica,este bun negociator si garantat va invinge PNL,care este in accentuat declin. Cine va invinge ?-cred Titirisca,care stie si ceva politica,manipuleaza diverse categorii sociale din oras. Parvulescu nu a avut realizari politice,nu vorbeste liber,este zgarcit,si nu are in spate o echipa,nici nu va avea,joaca prin esalonul doi. Lupta este deschisa desi Victor Dragusin are multe realizari si merita sa fie primar ,are stil si stie,sant si tradatori in oricare tabara.

    v

Dă-i un răspuns lui Observator Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.