Social

“Şcoala teleormăneană şi şcoala din Olt vor merge ca unse de acum încolo” – prof. Valeria Gherghe

După trei ani de investiţii în cei care asigură managementul unităţilor de învăţământ, şcoala teleormăneană şi cea din judeţul Olt ar trebui să meargă ca “unse”. Cel puţin acesta a fost obiectivul unui proiect finanţat din fonduri europene derulat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Teleorman în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, Casa Corpului Didactic Teleorman, Casa Corpului Didactic Olt şi asociaţiile Shotron Bucureşti şi Romfra Alexandria. Plecând de la ideea că managementul educaţional de calitate este un element cheie pentru asigurarea calităţii educaţiei şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale tinerilor, proiectul “E-manager şcoala plus!” a avut în vedere creşterea calităţii sistemului de management din unităţile de învăţământ preuniversitar şi din instituţiile cu funcţii de conducere şi coordonare în domeniul educaţiei la nivel judeţean prin dezvoltarea şi implementarea de instrumente manageriale inovative de gestionare unitară şi coerentă, în vederea creşterii calităţii serviciilor de educaţie şi formare profesională iniţială.

Proiectul demarat la 1 iulie 2010 s-a finalizat săptămâna trecută printr-un seminar de diseminare a rezultatelor, organizat în perioada 9-11 august 2013 la Sinaia.

La eveniment, alături de echipa de management şi implementare a proiectului condusă de inspectorul şcolar general al judeţului Teleorman prof. Valeria Gherghe, au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, cercetatorul ştiinţific dr. Octavian Mândruţ de la Institutul de Ştiintele Educaţiei din Bucureşti, inspectorul şcolar general al judeţului Olt, prof. Felicia Man, Ella Ştefan, directorul OI POSDRU, precum şi numeroşi formatori şi beneficiari ai formării continue în cadrul acestui proiect.

Evenimentul a demarat cu o sesiune plenară de deschidere în cadrul căreia au luat cuvântul managerul proiectului, prof. Valeria Gherghe, Ella Ştefan, directorul OI POSDRU, Felicia Man, inspectorul şcolar general al judeţului Olt, prof. Constantin Amarie, fostul inspector general al judeţului Teleorman sub bagheta căruia a demarat implementarea acestui proiect, directorii celor două Case ale Corpului Didactic din Teleorman şi Olt, prof. Cătălina Simona Bălaşa, respectiv prof. Victor Tiţă, precum şi Constantin Gherase din partea asociaţiei Shotron şi Oana Stoicescu de la asociaţia Romfra.

Rezultatele şi impactul programelor de formare continuă a cadrelor didactice derulate prin proiectul POSDRU,  “E-manager şcoala plus!” asupra dezvoltării managementului unităţilor de învăţământ au fost prezentate cu acest prilej.

Potrivit managerului proiectului, au beneficiat gratuit de cursuri de pregătire managerială 415 directori ai unităţilor de învăţământ, 1951 de membri ai consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi 34 de persoane din rândul personalului cu funcţii de conducere, monitorizare, evaluare şi control din inspectoratele şcolare, structuri centrale şi locale ale Ministerului Educaţiei aflate în coordonarea sau subordinea acestuia, în total 2400 de beneficiari direcţi ai acestui proiect, numărul beneficiarilor indirecţi fiind însă mult mai mare. Principalele programe de formare au vizat “Managementul strategic”, “Managementul operaţional”, “Managementul financiar”, “Managementul resurselor umane”, “Managementul calităţii” şi “Marketingul şcolar”.

“Cred că de acum vom avea şcoli performante, dacă ne-am atins scopul în acest proiect. Managerii au descoperit foarte multe soluţii în cadrul acestui proiect. Şcoala teleormăneană şi şcoala din Olt vor merge ca unse, cel puţin asta ne dorim. De la teorie la practică, însă, mai sunt multe de făcut pentru că un curs de formare, într-adevăr, aduce multe cunoştinţe, dar situaţiile de zi cu zi ne pun în postura de a lua decizii. Uneori decizia trebuie să o iei rapid şi nu te mai gândeşti la ceea ce ai făcut la curs. Important însă este să fie decizia corectă”, a declarat prof. Valeria Gherghe, la finalul întâlnirii de la Sinaia. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.