Sport

Schimbări-surpriză – Gabriel Lungu a plecat de la Spicpo Poroschia şi a ajuns la Comisia tehnică!

Una din mutările interesante care au avut loc în vara acestui an a fost plecarea antrenorului Gabriel Lungu de pe banca echipei Astra Plosca. Acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după promovarea în Liga a 4-a (ca urmare a câştigării jocului de baraj), iar în vară acesta prelua funcţia de antrenor la echipa Spicpo Poroschia, aflată în plin proces de reconstrucţie.

Numai că, începutul de sezon al formaţiei de lângă Alexandria a fost unul modest, aproape complet ratat, pentru că în primele două runde nu se adunase nici un punct. Astfel că, după o scurtă perioadă de colaborare cu Spicpo Poroschia, Gabriel Lungu a renunţat să mai lucreze la această echipă.

“Nu comentez această decizie, ne-am despărţit în condiţii normale, chiar dacă nu am colaborat prea mult timp împreună. Eu am vrut să fac o treabă cât mai bună, de durată, acolo, însă unii jucători au înţeles greşit mesajul meu, eu doar le-am cerut seriozitate şi pregătire, pentrui că altfel nu putem face nimic. Asta este, eu le doresc succes pe mai departe în campionat”, a spus antrenorul Gabriel Lungu vizavi de plecarea de la Poroschia.

Mai nou, experimentatul antrenor, fost membru al conducerii AJF Teleorman mulţi ani de zile, a fost cooptat în cadrul Comisiei tehnice a AJF Teleorman, în cadrul căreia ocupă funcţia de preşedinte.

B. Pană

One Comment

  1. Este ceva absolut normal, c-aşa-i în toate domeniile din România. Dacă o dai în bară într-un domeniu, eşti promovat în structurile de conducere şi coordonare ale respectivului domeniu!?!
    La acea Comisie tehnică există şi indemnizaţie pentru preşedinte???

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.