Social

Schimbarea manualelor şcolare, luată în calcul şi de noul ministru al Educaţiei

Schimbarea manualelor şcolare este un proiect care s-a aflat pe lista priorităţilor tuturor miniştrilor Educaţiei din ultimii ani, însă până acum nu s-a făcut nimic. Şi noul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, recunoaşte că majoritatea manualelor şcolare sunt depăşite, unele nemaifiind revizuite de mai bine de 12 ani. Acesta a declarat că manualele şcolare vor fi schimbate, însă în varianta cea mai optimistă acest lucru se va finaliza peste 6 ani.

“Este nevoie să le revedem, să le schimbăm, dintr-un motiv foarte simplu: dacă din punctul de vedere al curriculumului au mai fost modificări, aduceri la zi, din punctul de vedere al manualelor sunt unele care au 12 ani vechime. În momentul de faţă, proiectul este început dinainte, l-am găsit aici în minister, a existat şi un proiect pe fonduri structurale care a analizat toate aceste componente. Acum avem toate aceste informaţii şi trebuie să ne apucăm să desenăm noul program-cadru, curriculum şi apoi să încercăm să dăm drumul la manuale. Procesul este de durată. Încercăm să vedem dacă ne raportăm strict la ce spun specialiştii, în varianta cea mai optimistă vorbim de 6 ani pentru că trebuie schimbate manualele de la I-IV, V-VIII, IX-XII. Manualele nu se pot schimba toate odată”, a declarat Remus Pricopie.

Acesta a mai spus că se investighează posibilitatea ca întreg acest proces, inclusiv tipărirea noilor manuale, să se facă folosind cel puţin o parte din fondurile structurale.

Despre cum vor arăta noile manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar, Remus Pricopie spune că ar trebui să fie o combinaţie între manualul în formă clasică şi instrumente electronice pe care elevul să le găsească pe o platformă, să poată să fie accesate, să fie mai prietenoase din punctul de vedere al acestor generaţii de copii. “Cred că dimensiunea softurilor educaţionale este una extrem de importantă. Vom lucra la manuale cu partenerii tradiţionali, dar şi cu alte instituţii cu care nu am lucrat până acum specializate în manuale şcolare din Europa”, a mai precizat ministrul Educaţiei. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.