Eveniment

Şase teleormăneni au ajuns la spital din cauza alcoolului

Beţivii spitalizaţi ar putea scoate din buzunar peste 1.000 de lei

Băutura a băgat în spital la sfârşitul săpămânii trecute şase persoane, duse de angajaţii serviciului de Ambulanţă. Traumatisme produse în gospodării, agresiuni sau, pur şi simplu, beţii crunte le-au dat serioase bătăi de cap medicilor şi ambulanţierilor. În fiecare an, în această perioadă, cea a culesului viilor, asistăm la astfel de fenomene. Deşi nu sunt cazuri spectaculoase sau foarte grave, sunt multe. Pe lângă cel al agresiunilor, care este destul de mare, şi cel al persoanelor care au băut peste măsură şi au ajuns la spital duse de ambulanţă a crescut, şase persoane ajungând la urgenţă, fie în stare avansată de ebrietate, limită cu pierderea cunoştinţei, fie intoxicaţi cu alcool. Şi asta nu este nimic, pe lângă ce se aşteapă medicii, aceştia fiind de părere că de la apariţia “tulburelului”, încă must fiind, numărul urgenţelor şi al pacienţilor beţi va fi mult mai mare.

Pentru asemenea cazuri, senatorii au votat un proiect de lege, în primăvara acestui an, prin care obligă persoanele care beau peste măsură şi care ajung să fie internate să plătească amenzi consistente, de peste 1.000 de lei, iar în cazul în care nu au bani, pot munci în folosul comunităţii, numărul de ore ce ar trebui prestate în acest sens fiind de 50 de ore. Măsura a fost luată ca urmare a numărului alarmant de mare de persoane ajunse la spital în stare de ebrietate şi care, pe lângă faptul că sunt beţi, de cele mai multe ori devin şi violenţi atât cu medicii, cât şi cu pacienţii internaţi. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.