Eveniment

Șapte persoane din Teleorman și Galați, reţinute pentru fraude informatice de aproape 500.000 de dolari

Şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 33 de ani, din Teleorman și Galați, bănuiţi de comiterea de infracţiuni informatice pe site-urile de vânzări active pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Potrivit sursei citate, prejudiciul creat prin comiterea faptelor este de peste 470.000 de dolari.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi sub coordonarea procurorilor DIICOT, având sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman şi al poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Galaţi şi Teleorman au efectuat marţi, 22 ianuarie, 24 de percheziţii în judeţele Galaţi, Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, la domiciliile şi locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică şi fals informatic, informează Poliția Română.

Din cercetări a reieşit că gruparea infracţională s-ar fi format încă din cursul anului 2014 şi, până în prezent, ar fi acţionat în scopul comiterii de infracţiuni informatice – inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii de tranzacţii on-line, privind vânzarea-cumpărarea unor bunuri.

Astfel, susțin anchetatorii, membrii grupării ar fi introdus şi modificat date informatice pe site-urile de vânzări on-line active pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (Craiglist, eBay, Facebook Market Place şi Amazon), inducând în eroare cumpărătorii de bună-credinţă şi determinându-i să remită contravaloarea bunurilor oferite la vânzare, fără a le trimite aceste bunuri, producând astfel pagube unui număr de peste 239 de părţi vătămate (cetăţeni sau locuitori ai Statelor Unite ale Americii) şi

În urma perchezițiilor, șapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 33 de ani, din judeţele Galaţi şi Teleorman, au fost reţinuţi 24 de ore, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică şi fals informatic. Ei urmează să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de un alt inculpat a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, potrivit DIICOT.

Prejudiciul creat prin comiterea faptelor este estimat la suma de 470.989 dolari, iar cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice, se mai arată în comunicatul de presă al IGPR.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.