Social

Săptămâna viitoare beneficiarii Euro 200 pot ridica bonurile valorice

Monica DUMITRESCU

Elevii şi studenţii teleormăneni, care au fost declaraţi anul acesta beneficiari ai programului guvernamental Euro 200, pot ridica bonurile valorice pentru achiziţionarea calculatoarelor, începând de miercuri, 24 iunie, până la sfârşitul lunii iulie. Calculatoarele pot fi achiziţionate cel târziu până la 31 august, după această dată bonurile valorice în valoare de 200 de euro nemaifiind valabile.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

Reprezentanţii ISJ atrag atenţia părinţilor elevilor beneficiari să aibă în vedere ca la achiziţionarea calculatorului să se asigure că acesta este nou şi că se respectă configuraţia hardware minimală, asa cum se precizează în H.G. 1294/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Anul acesta, 659 de elevi din Teleorman se regăsesc pe lista beneficiarilor programului “Euro 200”. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, toţi solicitanţii eligibili au fost declaraţi beneficiari. În cursa pentru cei 200 de euro destinaţi achiziţionării de calculatoare au intrat elevii care provin din familii al căror venit maxim pe membru de familie este de 150 de lei.

Programul Euro 200 se derulează anual din 2004. Până acum în Teleorman au beneficiat de acest ajutor peste 9000 de elevi, cei mai mulţi în perioada 2006-2007. Anul trecut au fost declaraţi eligibili 576 solicitanţi, toţi obţinând şi ajutorul financiar pentru cumpărarea calculatoarelor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.