Sancțiune “aspră” pentru polițistul care a transmis greșit că tânărul decedat în accidentul rutier la Cernetu nu deținea permis de conducere

Poliția Teleorman a finalizat verificările interne privind eroarea de comunicare a polițiștilor în cazul accidentului rutier produs, cu aproape trei luni în urmă, pe DJ506, la Cernetu, când un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața. Atunci, în primă fază, Poliția Teleorman a informat că tânărul nu deținea permis de conducere, în cauză fiind deschis și un dosar penal pentru “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Ulterior, Poliția Teleorman a revenit asupra informațiilor furnizate și a menționat că, de fapt, tânărul avea, de fapt, permis de conducere, pe care-l obținuse cu puțin timp înainte de accident.

La aproape trei luni de la tragedie, ancheta internă a fost finalizată, iar polițistul rutier care a transmis în mod eronat informațiile a fost sancționat cu o măsură disciplinară conform prevederilor Legii 360/2002, pentru că nu a verificat toate evidențele. Concret, polițistul care a furnizat informații greșite a primit cea mai ușoară sancțiune disciplinară din cele prevăzute de lege, respectiv atenționarea, deși pentru abateri disciplinare oamenii legii pot fi sancționați mult mai aspru, ca de exemplu să le fie redus salariul pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni; să le fie amânată promovarea în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de 1-2 ani; să fie retrogradați din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut; să fie suspendați din funcţie de la 1 la 3 luni, perioadă în care polițistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut sau chiar să fie destituiți din funcţia publică avută.

Leave a Comment

*

code

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.