Sâmbătă și duminică, teleormănenii sunt așteptați la urne/ Eugen Pîrvulescu:”PNL are reprezentanți în toate secțiile de votare”

Teleormănenii cu drept de vot sunt așteptați la urne, la finalul acestei săptămâni,la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție. Scrutinul va fi organizat sâmbătă și duminică și, pentru a fi validat, este nevoie de o prezență de cel puţin 30% la urne, din numărul total de alegători.

Referendumul familiei se referă la schimbarea definiției constituționale a familiei, astfel că, dacă, până acum, Constituția prevedea că familia se bazează pe căsătoria între soți, modificarea ar înlocui acest cuvânt cu ideea că soții pot fi doar un bărbat și o femeie. Așadar, pe 6 și 7 octombrie, teleormănenii, alături de ceilalți români cu drept de vot, vor putea vota cu privire la introducerea în Constituție a posibilității căsătoriei doar între bărbat și femeie.

Contactat telefonic, referitor la partea de organizare a referednumului în aripa liberală din Teleorman, senatorul PNL Eugen Pîrvulecu a declarat că organizația județeană a PNL este pregătită pentru referendum, că liberalii au reprezentanți în toate secțiile de votare organizate și că aceștia vor veghea la bunul mers al lucrurilor, astfel încât votul să fie “unul democratic”.

“În ciuda speculațiilor din spațiul public, vreau să menționez ca avem acoperite toate secțiile de votare, că PNL are reprezentanți în toate secțiile de votare, iar aceștia vor fi vigilenți și vor avea grijă ca votul să se desfășoare în condiții normale. Noi ne dorim ca votul să fie unul democratic, așa cum trebuie să fie la orice scrutin electoral”, declarat senatorul PNL Eugen Pîrvulescu.

1 Comment

  1. Marian Popa says:

    Nu prea înțeleg

Leave a Comment

*

code