Sport

S-au făcut primele transferuri în acest an – Iulică Grosu a ajuns la CS Vârtoape!

Unul din jucătorii talentaţi pe care i-a dat în ultimii ani oraşul Videle este Iulian Grosu, jucător în vârstă de 30 de ani, care ultima dată a evoluat pentru FCM Alexandria, la Liga a 3-a. Totuşi, fundaşul originar din Videle nu s-a adaptat la Alexandria şi a preferat să stea în afara terenului două luni de zile. Cum era de aşteptat, fostul jucător de la Petrolul Videle sau Alro Slatina n-a dus lipsă de oferte de la echipe din judeţ, iar cele mai avansate discuţii au fost cu CS Vârtoape (prima echipă care a intrat “pe fir”) şi Pamimai Videle. După negocierile purtate (oare?!) cu ambele echipe, se pare că Iulică Grosu a optat pentru CS Vârtoape, pentru care a acceptat să joace în perioada imediat următoare.

Ocupanta locului 3 în Liga a 4-a judeţeană a reuşit, de asemenea, să-şi întărească lotul cu un alt jucător tot din Videle, fundaşul Florin Ciobanu, astfel că pentru retur lucrurile devin şi mai serioase la CS Vârtoape, echipă considerată încă din turul competiţiei revelaţia sezonului.

Având în vedere noutăţile principalelor echipe care vizează titlul judeţean (Sporting Roşiorii de Vede, VN Olteni, Spicpo Poroschia, Pamimai Videle şi CS Vârtoape) se anunţă unul din cele mai spectaculoase sezoane la campionatul judeţean al ligii a 4-a. (B.P.)

One Comment

  1. tintin

    Alte surse media din judeţ informează că delegatul echipei din Vârtoape infirmă achiziţionarea lui Grosu. Care-i adevărul?!?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.