Sport

S-a dat verdictul – Acţiunea clubului FCM Alexandria a fost respinsă şi trimisă către Comisia de disciplină!

Despre cel mai mediatizat litigiu din fotbalul teleormănean în ultimul sezon, acţiunea începută de FCM Alexandria cu privire la dreptul de promovare al echipei Sporting Turnu Măgurele, s-a tot vorbit şi toată lumea aştepta verdictul. Iată că, după aproape trei săptămâni de la depunerea acţiunii, a venit şi răspunsul comisiei federale, Comisia naţională pentru soluţionarea litigiilor. În răspunsul respectiv s-a punctat faptul că respectiva comisie “admite excepţia de necompetenţă materială a CNSL faţă de capetele de cerere privind anularea rezultatelor echipei Sporting Turnu Măgurele în campionatul Ligii 4 şi constatarea faptului că FCM Alexandria are drept de joc pentru meciul de baraj pentru accedere în campionatul Liga 3. Declină competenţa de soluţionare în favoarea Comisiei de disciplină a AJF Teleorman, cu recurs în 5 zile faţă de comunicare”.

Altfel spus, prin decizia dată de către CNSL s-a confirmat încă o dată faptul că regulamentele AJF-urilor rămân strict de apanajul acestora, după autonomia instituţiilor din teritoriu nu poate fi încălcată de FRF.

Referitor la subiectul respectiv, preşedintele AJF Teleorman, Stan Prodan, şi-a menţinut punctul de vedere prezentat încă de acum trei săptămâni de zile, odată cu demararea acţiunii: “Aşa cum am mai spus, acţiunea FCM-ului a fost una fără câştig de cauză, s-a născut moartă!” a spus acesta, punctând totodată faptul că “poate cei din conducerea clubului FCM încearcă să ducă discuţia în altă parte, sau să justifice într-un fel faptul că n-au avut performanţe, deşi nu este treaba mea”.

Vom reveni cu reacţii vizavi de verdictul dat de Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF.

B.Pană

2 Comments

  1. Ia mai duceti va dracu cu tr magurele al vostru,zici
    ca ati castigat liga campionilor.Mai taceti naibii si ziceti
    mersi ca nu l au pus antrenor pe Romică ciobanu de la începutul campionatului ca numai mancati voi rahat acum cu
    pumnul.
    Taceti naibii ca ati bătut voi ,in campionat v a dat milogul ala de arbitru 11m ,in cupa nu spuneti ca va traso Romică ciobanu cu jucători de 16,17,18 ani,zdrentelor.
    O ca v ati mai desfintat odata din cauza alexandriei.
    Si vedeti naibii ca averi meci la alti mai panarame ca voi
    ,poate vo trage taranii acolo la slatina.SH

  2. valea oltului

    Mai copii ai durerii de la FCM in frunte cu cei doi Ciobanu, cereti scuze tuturor oamenilor din fotbalul judetean pe care i-ati denigrat prin acesta actiune rusinoasa. Valoarea a fost stabilita pe teren unde voi a-ti mancat bataie de doua ori, si nu printro hotarare abuziva asa cum vroiati voi. Cumparati loc in Liga 3 ca tot aveti bani de nu mai stiti cum sa-i cheltuiti. Bravo Sporting Turnu, bafta multa la retur si vrem sa va intoarceti cu victorie.

Dă-i un răspuns lui valea oltului Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.