Eveniment

S-a dat startul înscrierilor pentru o nouă ediţie a competiţiei “Patrula de reciclare”

Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec organizează cea de-a treia ediţie a campaniei naţionale de educaţie pentru mediu “Patrula de Reciclare” care se va desfăşura pe parcursul anului şcolar 2013-2014. Campania se adresează grădiniţelor, şcolilor şi liceelor. Profesorii îşi pot înscrie până pe 11 octombrie unităţile de învăţământ în competiţia organizată în cadrul acestei campanii care vizează colectarea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) dar şi crearea unei infrastructuri coerente de colectare a acestui tip de deşeuri deşeuri electronice şi electrocasnice.

În cadrul celor două ediţii desfăşurate până în prezent, la nivel national au participat peste 30 000 de elevi din 900 de unităţi de învăţământ, cantitatea de deşeuri electronice şi electrocasnice colectate depăşind 300 000 kg.

La ediţia 2012-2013 a proiectului “Patrula de reciclare” Teleormanul s-a numărat printre judeţele cu cele mai multe unităţi de învăţământ înscrise în concurs. Cu 29 de unităţi de învăţământ înscrise în concurs, Teleormanul s-a clasat pe locul 7 la nivel naţional, după Bucureşti şi Ilfov cu 39 de unităţi, Botoşani, Iaşi, Olt, Suceava, Timiş, cu câte 30 de şcoli candidate. Celelalte judeţe care s-au înscris în concursul ”Patrula de Reciclare” sunt: Gorj (29 şcoli), Călăraşi (27), Braşov (26), Dolj (24), Vrancea (24), Harghita (23), Giurgiu (23), Bistriţa-Năsăud (22), Prahova (22), Argeş (20), Sibiu (19), Tulcea (19), Hunedoara (18), Vâlcea (18), Caraş-Severin (14), Dâmboviţa (13), Mehedinţi (13), Sălaj (9).

Cele mai mari cantităţi de deşeuri au fost colectate de elevii Şcolii nr. 1 din Măldăieni, Şcoala Generală “Mihai Eminescu” şi Şcoala Generală nr. 6 din Alexandria.

“Patrula de reciclare” se desfăşoară sub forma unui program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea DEEE în unităţile de învăţământ, pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, anume de 4 kilograme/locuitor anual. Rorec distribuie unităţilor de învăţământ concurente ghidul de implementare a programului, broşuri educative, pliante şi flyere informative, afişe. De asemenea, în fiecare unitate de învăţământ înscrisă în concurs vor fi instalate containere de colectare pentru trei categorii de DEEE: aparate electrice de mici dimensiuni, becuri/neoane şi baterii/acumulatori. La finalul ediţiei vor fi recompensaţi profesorii coordonatori cei mai activi şi patrulele care vor colecta cele mai mari cantităţi de DEEE şi, totodată, va fi aleasă câştigătoare, cea mai inspirată mascotă a programului. (M.D.)

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.