Eveniment

S-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat public

Un bărbat de 68 de ani, din București, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volanul mașinii și a intrat într-un stâlp de iluminat public pe strada București din Alexandria. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Teleorman, oamenii legii au întocmit, în acest caz, un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și având permisul de conducere suspendat.

Din cercetări a reieșit că bărbatul, domiciliat în București, în timp ce conducea un autoturism pe strada București din localitate, a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

După verificarea în baza de date, oamenii legii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat. Acesta fusese depistat de către polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Nanov, în jurul orei 20:00, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Buzescu, aflându-se sub influența alcoolului (rezultatul testării cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat).

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchet.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.