Social

Roșiorii de Vede/ Peste 300 de persoane au participat la “Seara europeană când poveștile prind viață”

“Recunoaștem că atunci când am gândit o seară dedicată tinerilor, nu ne-am imaginat un asemenea impact, iar acest lucru ne bucură enorm pentru că voi, tinerii, sunteți esența preocupărilor noastre, ale Centrului EUROPE DIRECT Teleorman”, spun reprezentanții centrului în urma “Serii europene când poveștile prind viață”.

Evenimentul s-a desfășurat pe 4 august, la Stadionul municipal din Roșiorii de Vede, unde au participat 337 de persoane, potrivit datelor confirmate de organizatori. De asemenea, au fost prezente și cadre didactice, consilieri locali, oameni de cultură, părinți, bunici, dar și Valerică Gheorghe Cîrciumaru, primarul municipiului Roșiorii de Vede.

Seara s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată, în aer liber, timp în care participanții au vizionat un video pregătit de voluntarii ED Teleorman, a cărui temă a fost “Stop traficului de persoane!”. Mai mult, organizatorii transmit că reacțiile și întrebările primite de către aceștia, în urma evenimentului, au fost pozitive, întrebarea principală fiind “Veți mai face seri pentru adolescenți?”, la care organizatorii au răspuns: “Cât mai curând posibil!”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.