Eveniment

Rezultatele la Bacalaureat se afişează marţi

Monica DUMITRESCU

Candidaţii la Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2016 vor afla rezultatele marţi, 12 iulie, până la ora 16.00. Listele vor fi publicate atât pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei, cât şi la centrele unde s-a susţinut examenul. Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii în intervalul orar 16.00-20.00. Aceştia trebuie să aibă în vedere că, în urma reevaluării lucrărilor, notele pot fi modificate atât în plus, cât şi în minus. Contestaţia va fi admisă doar dacă diferenţa dintre nota finală şi cea iniţială este de cel puţin 0,5 puncte. În caz contrar, rămâne valabilă nota iniţială. Excepţie fac doar notele cuprinse între 9,50-9,99, pentru care finală rămâne nota acordată după reevaluare.

Pentru a promova examenul de Bacalaureat, candidaţii trebuie să obţină minim nota 5 la fiecare dintre cele trei probe scrise, dar media generală să fie de cel puţin 6.

În Teleorman s-au înscris pentru susţinerea bacalaureatului în această sesiune 2627 de candidaţi, 2047 dintre aceştia fiind absolvenţi de liceu în 2016. Restul de 580 de candidaţi sunt absolvenţi din promoţiile anterioare care fie nu s-au prezentat, fie nu au promovat Bacalaureatul în sesiunile precedente. Au fost înregistraţi zeci de absenţi la fiecare dintre probe şi au fost eliminaţi din examen 9 candidaţi, după ce au fost surprinşi cu materiale nepermise, atât la probele orale, cât şi la cele scrise. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost eliminaţi în timpul probei scrise la limba şi literatura română.

Candidaţii care nu reuşesc să promoveze examenul în această sesiune mai au o şansă la toamnă, când va fi organizată cea de-a doua sesiune din acest an. Pentru aceasta înscrierile se fac în perioada 18-22 iulie 2016. Probele orale se vor desfăşura în perioada 16-19 august, iar cele scrise în perioada 22-26 august. Candidaţii care nu au promovat examenul în prima sesiune din acest an sau în sesiunile din anii anteriori pot solicita recunoaşterea probelor orale şi a celor scrise la care au obţinut minim nota 5.

 

Anul trecut procentul de promovabilitate în Teleorman a fost de doar 42,73%

 

În sesiunea iunie-iulie 2015, Teleormanul a înregistrat un procent de promovabilitate de 42,73%, clasându-se pe locul al treilea din coada clasamentului naţional, doar în judeţele Giurgiu şi Ilfov fiind înregistrate rezultate mai proaste. Nici la simularea examenului de Bacalaureat organizată anul acesta la începutul lunii martie Teleormanul nu a înregistrat rezultate mai bune, clasându-se tot pe ultimele locuri în ierarhia naţională.

Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, la nivelul judeţului Teleorman, pentru simularea probelor scrise ale Bacalaureatului 2016 au fost înscrişi 2457 elevi de clasa a XII-a. Medii peste 6,00 au obţinut doar 581 dintre elevi, reprezentând un procent de 32,7%.

La Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”, Liceul Tehnologic nr. 2 şi Liceul Tehnologic “Emil Racoviţă” din Roşiorii de Vede, Colegiul Tehnic “Gen. David Praporgescu” din Turnu Măgurele şi Liceul Tehnologic “Andrei Şaguna” Botoroaga niciun elev nu a reuşit să obţină media 6 la simularea examenului de Bacalaureat 2016.

Cele mai bune rezultate la simularea Bacalaureatului din acest an au fost obţinute de Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Calinic Cernicanul”, Turnu Măgurele – 66,67%, Colegiul Naţional “Anastasescu”, Roşiorii de Vede  – 65,67% şi Colegiul Naţional “Alexandru Ioan Cuza”, Alexandria – 65,43%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.