Social

Rezultate slabe la Evaluarea Naţională şi anul acesta: numai 56,6% dintre elevii de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5

Aşteptate de aproape 2.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, rezultatele la Evaluarea Naţională au fost publicate marţi, 19 iunie, pe site-ul edu.ro. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 23 iunie, în urma soluţionării contestaţiilor depuse de elevii nemulţumiţi de notele obţinute.

Conform datelor publicate, înainte de contestaţii, din totalul celor 2.451 de elevi înscriși la examenul de Evaluarea Națională, nu mai puţin de 1.139 au obținut medie sub 5.00 astfel că, cu un procent de promovabilitate de doar 56.6%, judeţul Teleorman se clasează pe penultimul loc pe țară, doar elevii din Giurgiu obţinând note mai mici. La nivel național, 73.5% dintre elevi au luat note peste 5 la examene, cu 3.4 puncte procentuale mai puțini decât anul trecut.

Cea mai mare medie din Teleorman este 9.95 şi a fost obţinută de un elev al Şcolii Gimnaziale “Mihai Viteazul” din Alexandria. Alţi trei elevi din județ au obţinut medii de 9.90, respectiv un elev al Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Videle, o elevă a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” Roşiorii de Vede şi o elevă a Școlii Gimnaziale “Mircea cel Bătrân” Turnu Măgurele.

La polul opus, 13 candidaţi au predat foile de examen goale şi au primit nota 1 la ambele materii.

Alţi 41 de elevi nu s-au prezentat la proba de Limba şi literatura română, în timp ce de la ambele probe ale Evaluării Naţionale au absentat 141 de elevi din judeţ.

Media de la Evaluarea Naţională va conta în proporţie de 80% pentru admiterea la liceu, iar restul de 20% va fi reprezentată de media din clasele V-VIII.

Judeţul Teleorman, codaş şi în anii trecuţi

În 2017, rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor au arătat că, în Teleorman, procentul mediilor de cel puţin cinci a fost de 63,47%, în condiţiile în care media înregistrată la nivel naţional, înainte de contestaţii, a fost 76,9%. Din cei 2.379 de candidaţi înscrişi la Evaluarea Naţională au fost prezenţi la ambele probe 2.275 de candidaţi. Doar 1.444 dintre aceştia au reuşit să obţină cel puţin media cinci, cei mai mulţi încadrându-se în intervalul 5-5.99.

831 de absolvenţi de gimnaziu din Teleorman nu au reuşit să obţină media 5 la Evaluarea Naţională în anul 2017. Din această categorie cei mai mulţi s-au încadrat în intervalul 4-4.99, 325 de candidaţi fiind în această situaţie. 262 de candidaţi au obţinut medii între 3-3.99, 164 de candidaţi au obţinut medii între 2-2.99; 80 de candidaţi au obţinut medii între 1-1.99.

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în Brăila (92,4%), Cluj (90%), Municipiul Bucureşti (89,3%), Prahova (87,6%) şi Galaţi (85,5%). Rate scăzute de medii peste 5 au fost înregistrate în judeţele Giurgiu (61,2%), Teleorman (63,5%), Mehedinţi (68%) şi Caraş Severin (69,6%).

Un eşec s-a dovedit a fi şi anul 2016, când rezultatele obţinute de elevii teleormăneni la Evaluarea Naţională au fost tot aproape cele mai slabe din ţară. În 2016, tot în judeţul Giurgiu au fost înregistrate rezultate mai slabe, Teleormanul clasându-se tot pe penultimul loc în ierahia naţională.

În anul 2016, doar 1.468 de absolvenţi de gimnaziu, din cei 2.446 care au susţinut Evaluarea Naţională în Teleorman, au reuşit să obţină cel puţin media 5 la examen. Altfel spus, promovabilitatea în Teleorman la Evaluarea Naţională 2016 a fost de doar 60%, cu peste 7 procente mai mică în comparaţie cu 2015 şi cu peste 10 procente mai puţin comparativ cu 2014. Procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Naţională 2016 a fost, la nivelul judeţului Teleorman, cu 15 procente mai mic în comparaţie cu media naţională.

Şi în 2015 rezultatele obţinute de elevii teleormăneni la Evaluarea Naţională au fost aproape cele mai slabe din ţară, promovabilitatea fiind de doar 67,78%, cu aproximativ trei procente mai mic comparativ cu anul 2014 şi cu peste 11 procente sub media pe ţară, care a fost de 79,3%. Şi în 2015, tot în judeţul Giurgiu au fost înregistrate rezultate mai slabe, Teleormanul clasându-se pe penultimul loc în ierahia naţională.

În 2014, din totalul de 2.923 absolvenţi de gimnaziu care au participat la ambele probe ale Evaluării Naţionale, 2.058 au obţinut medii peste 5, în procente aceasta însemnând 70,41%. Numărul celor care nu au reuşit să atingă pragul minim de promovabilitate, deşi la acest examen nu contează, a fost de 865.

Admiterea la liceu nu este condiţionată de promovarea Evaluării Naţionale

Indiferent de media pe care o obţin la Evaluarea Naţională, absolvenţii de gimnaziu pot opta pentru un loc în clasa a IX-a.

Media pe care absolvenţii de gimnaziu o obţin la Evaluarea Naţională intră în calculul mediei de admitere la liceu având o pondere de 80%, restul de 20% reprezentând media generală de absolvire a claselor V – VIII.

După susţinerea Evaluării Naţionale, elevii vor putea completa fişele de înscriere pentru licee, împreună cu părinţii în prezenţa profesorilor diriginţi din clasa a VIII-a.

Repartizarea absolvenţilor de gimnaziu se va face computerizat, în funcţie de opţiuni, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

One Comment

  1. Pai daca au avut vacanță prea multa de unde vrei sa știe

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.