Social

Recomandări DSP în ceea ce privește evitarea răspândirii gripei aviare în Teleorman

Având în vedere că pe teritoriul judeţului Teleorman evoluează două focare  de gripă aviară la păsări domestice şi la păsări sălbatice, în localităţile Dracea şi Zimnicea, DSP Teleorman face o serie de recomandări pentru populație.

Astfel, potrivit DSP Teleorman, virusul gripal aviar duce în mod normal la îmbolnăvirea păsărilor (domestice şi sălbatice), dar se poate transmite şi la om în anumite situaţii.

“Specialiştii estimează că dacă virusul se modifică suficient, atunci el se va putea transmite uşor de la om la om, producând o epidemie. Omul nu este pregătit să se apere şi, prin urmare, se îmbolnăveşte”, se arată într-un comunicat al DSP Teleorman.

Virusul gripei aviare se poate transmite uneori de la pasăre la om, prin contact cu materiile fecale (dejecţii), secreţii, carne şi ouă crude.

Semnele principale ale bolii sunt foarte asemănătoare cu cele produse de alte virusuri care determină boli respiratorii la om, respectiv febră, dureri în gât, tuse, respiraţie dificilă, dureri musculare, stare generală alterată.

Pentru oprirea răspândirii epidemiei la păsările domestice, dar și pentru reduce posibilitatea expunerii omului la virus, DSP recomandă o serie de măsuri de igienă generală, respectiv spălatul pe mâini cu apă şi săpun, mai ales după un contact cu păsări; în lipsa apei şi a săpunului, mâinile se șterg cu alcool sanitar (spirt).

Este interzis consumul de păsări care au fost în contact cu păsări bolnave sau moarte, precum şi consumul de ouă de la păsările bolnave. Se interzice, de asemenea, consumul de produse din carne de pasăre, fără ca aceasta să fie foarte bine preparată (foarte bine fiartă, friptă sau coaptă).

În ceea ce privește prepararea hranei, DSP Teleorman, recomandă separarea cărnii crude de cea gătită sau de alimentele care sunt gata de consumat, să nu fie folosit acelaşi cuţit sau instrument de tăiat pentru a pregăti carnea crudă şi alimentele care sunt preparate sau gătite și să se respecte igiena mâinilor între atingerea alimentelor crude şi a celor gătite. Carnea de pasăre, ouăle şi produsele din carne de pasăre trebuie cumpărate numai din surse de încredere.

În cazul în care o persoană crede că a fost expusă gripei aviare, DSP Teleorman recomandă ca persoana respectivă să își urmărească starea de sănătate timp de 10 zile de la un presupus contact cu o sursă de infecţie. Dacă prezintă febră, tuse, dificultate în respiraţie sau dacă se îmbolnăvește în acest interval de 10 zile, trebuie să se prezinte la medicul de familie și să-i comunice faptul că a fost expusă influenței aviare. (C.P.)

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.