Eveniment

Râul Vedea, sub cota de inundaţii. A fost instituit Codul roşu pentru Pârâul Câinelui

CAM00332Monica DUMITRESCU

Pericolul de inundaţii pentru Alexandria şi celelalte localităţi aflate în apropierea râului Vedea a trecut. Potrivit ultimului buletin statistic dat publicităţii de ISU Teleorman, râul Vedea avea joi dimineaţă 477 cm, aflându-se sub cota de inundaţii care este de 500 cm, iar debitul râului era de 408 metri cubi pe secundă, de asemenea sub cota de inundaţii. Cotele sunt în scădere, iar avertizarea de cod roşu a fost ridicată încă de miercuri seara de la ora 18.30, când a fost instituit cod portocaliu.

În această dimineaţă, însă în intervalul orar 05.15 – 10.00, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, a instituit Cod Roşu pe pârâul Câinelui, pe sectorul aval Vârtoapele.

 

Situaţia localităţilor afectate de inundaţii

Joi dimineaţă în judeţul Teleorman mai erau afectate de inundaţii un număr de 14 comune, cu satele aparţinătoare: Tătărăştii de Sus, Tătărăştii de Jos, Trivalea Moşteni, Siliştea Gumeşti, Dideşti, Beuca, Ciolăneşti, Necşeşti, Drăcşenei, Talpa, Vârtoape, Olteni, Gălăteni şi Bragadiru.

Potrivit rapoartelor operative primite de la Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, situaţia totală a pagubelor produse de inundaţii se prezintă astfel: case inundate – 25; teren arabil – 1438 ha; curţi inundate – 440; anexe gospodăreşti – 216; păşuni şi fâneţe – 762 ha; păduri – 46 ha; DC – 21,85 km; DJ – 5,45 km.

Cu toate că nu s-au înregistrat pagube materiale în zona municipiului Roşiorii de Vede, noaptea trecută în jurul orei 23.00, s-a luat preventiv decizia evacuării a 35 de persoane din locuinţele aflate în zona inundabilă a râului Vedea. 13 persoane (7 adulţi şi 6 copii) au fost cazate în Adăpostul Temporar din municipiul Roşiorii de Vede, acestea urmând să se reîntoarcă la locuinţele lor în cursul zilei de astăzi. Alte 22 de persoane s-au mutat la rude.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.