Eveniment

Propunerile privind întărirea autorităţii poliţistului, dezbătute de conducerea IPJ Teleorman

Comisarul şef de poliţie Valentin Dumitraşcu, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, comisarul şef de poliţie Ciurea Cătălin, şeful Poliţiei Municipiului Alexandria, comisarul şef de poliţie Alin Ghene, şeful Poliţiei Municipiului Roşiorii de Vede, subinspectorul Aristotel Ozunu, şef Birou investigaţii criminale Videle şi agentul şef principal de poliţie Leonard Mărgărit, care a participat în calitatea sa de vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, au vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vineri, 10 noiembrie, despre propunerile privind întărirea autorităţii poliţistului.

„După cum ştim, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un pachet legislativ care are rolul să întărească siguranţa poliţiştilor, dar şi a cetăţenilor, bineînţeles, nu prin forţă, ci prin transparenţă. Pachetul legislativ conţine mai multe propuneri, iar principalele modificări propuse prevăd că devine infracţiune împiedicarea poliţistului să-şi exercite obligaţiile de serviciu, iar în acest caz s-a explicat că se întâmplă frecvent ca, în timp ce poliţistul interacţionează cu o persoană în cadrul unei proceduri poliţieneşti, alte persoane de pe margine intervin şi obstrucţionează activitatea poliţistului în aplicarea legii. Acestor persoane li se vor întocmi dosare penale, pedeapsa propusă fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă se va putea pedepsi şi întrebuinţarea în public de cuvinte sau expresii sau gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică aflate în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar aceasta este a doua modificare adusă. O a treia infracţiune introdusă pe proiectul legii de funcţionare a Poliţiei se referă la continuarea săvârşirii unei fapte prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil prin ignorarea avertismentelor lansate de agentul constatator şi după aplicarea amenzii prevăzute de lege – după cum ştim se aplică un avertisment, după care gradual se aplică o sancţiune contravenţională, iar după aceea se vrea să se treacă la o infracţiune. Tot în proiectul de lege amintit se propune creşterea sancţiunii pentru refuzul de legitimare de la amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei cum este în prezent, la amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei. Acestea sunt modificările principale propuse de Ministerul Afacerilor Interne, stabilite în dezbatere publică”, a spus inspectorul şef al IPJ Teleorman.

Despre necesitatea adoptării pachetului legislativ prin care este întărită autoritatea poliţistului a vorbit şi comisarul şef de poliţie Cătălin Ciurea, care a participat la întâlnire şi în calitate de preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor, Consiliul Teritorial Teleorman.

„În primul rând, acest pachet legislativ propus de Ministerul Afacerilor Interne nu vine neapărat să întărească autoritatea poliţistului ca şi persoană, ci ca reprezentant al instituţiei şi merge şi în latura de întărire a autorităţii instituţionale şi apărării drepturilor cetăţeneşti pentru că, aşa cum se ştie, acolo unde nu există autoritate, şi dreptul cetăţeanului, cel care este vătămat în interesul său printr-o faptă comisă contrar legii, nu este apărat corespunzător. (…) Şi nu se doreşte neapărat întărirea autorităţii poliţistului ca şi persoană, ci ca instituţie în stradă, pentru că în spaţiul public au fost lansate nişte discuţii prin care se răspândeşte ideea potrivit căreia prin aceste modificări se urmăreşte ca poliţistul să devină abuziv în stradă, iar aici vreau să fie clar că orice faptă a unui funcţionar public se încadrează în Codul penal, iar poliţistul nu va folosi aceste prerogative abuziv”, a spus şeful Poliţiei Municipiului Alexandria.

 

 

Trei infracţiuni de ultraj s-au înregistrat la nivelul IPJ în 2016, alte două în 2017

 

Potrivit comisarului şef de poliţie Valentin Dumitraşcu, în anul 2016 la nivelul IPJ Teleorman au fost înregistrate trei infracţiuni de ultraj, iar în primele 10 luni din 2017 alte două infracţiuni de ultraj au fost înregistrate la nivelul IPJ, acestea nu includ şi dosarele penale de la parchete, unde poliţiştii au depus direct plângere împotriva anumitor persoane.

Una dintre victimele infracţiunilor de ultraj înregistrate la nivelul IPJ Teleorman s-a aflat la conferinţa de presă de vineri, 10 noiembrie. Subinspectorul Aristotel Ozunu, şef Birou investigaţii criminale al Poliţiei Videle, a vorbit despre experienţa prin care a trecut în vara acestui an.

„Coordonez activitatea de investigaţii criminale la Poliţia Videle şi mă aflu aici în calitate de victimă a unei infracţiuni de ultraj comisă de cinci persoane turbulente în vara acestui an. Deşi eram în timpul liber, întâmplarea a venit ca o răzbunare a activităţii mele faţă de ei, îi cercetasem anterior… În ceea ce priveşte această infracţiune nou incriminată, cea de injurii şi alte cuvinte obscene adresate poliţistului, la mine au fost violenţe verbale, ameninţări directe la persoana mea şi a familiei, eu eram însoţit atunci şi de fiul meu care a fost martor la acel incident, persoanele au fost mai multe, însă cinci au fost turbulente. Ulterior au fost cercetate pentru ultraj, organele judiciare abilitate şi-au făcut pe deplin datoria, eu am fost un caz fericit, pentru că am cunoscut zona unde a avut loc incidentul şi am avut probe solide – sistem de supraveghere video, trei martori care au sunat la 112 să sesizeze accidentul”, a relatat subinspectorul Aristotel Ozunu. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.