Politic

Contractul de finanțare pentru extinderea sistemului apă-canal ar putea fi semnat în septembrie/ Raluca Turcan: “Vorbim de o investiție cu aproximativ 139.000 de beneficiari direcți”

Viceprim-ministrul Raluca Turcan, Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, și secretarul general adjunct al Guvernului, Costel Barbu, au venit, luni, în Teleorman, într-o vizită de lucru care a început la sediul Instituției Prefectului, cu o discuție la care au participat reprezentanții APA Serv și în cadrul căreia a fost dezbătut proiectul de extindere a sistemului de apă potabilă şi canalizare, finanțat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Au luat parte la întâlnire și senatorul PNL Eugen Pîrvulescu și deputatul PNL Calotă Florică Ică, dar și prefectul și subprefectul județului, Liviu Dumitrașcu și Eugen Nicoale.

Potrivit vicepremierului Raluca Turcan, este vorba despre o investiție cu aproximativ 139.000 de beneficiari, iar contractul de finanțare ar putea fi semnat la începutul lunii septembrie, dacă până atunci vor fi adoptate hotărârile de consilii locale necesare și dacă va fi emis acordul de mediu. De asemenea, vicepremierul Raluca Turcan a vorbit, la Alexandria, și despre 12 școli din județ care ar urma să aibă grupuri sanitare noi la începutul anului școlar, în acest sens fiind deja alocați banii necesari investiției.

“Am venit aici, la Teleorman, cu proiecte clare de dezvoltare, pentru că Guvernul Orban dorește să sprijine județul Teleorman și comunitățile locale. Ani la rând a fost ținut în sărăcie, din dorința de a lua cetățenii captivi și de a-i folosi electoral. Abordarea noastră este cu totul alta și prima discuție pe care am avut-o aici, în Alexandria, a fost despre proiectul amplu de apă-canal, pe care l-am deblocat odată cu alte 53 de mari proiecte de apă-canal în valoare de 4 miliarde de lei, în momentul în care am ajuns la guvernare. Aici, în Teleorman, vorbim de o investiție de 1,4 milioane de euro, cu aproximativ 139.000 de beneficiari direcți, care așteaptă demararea proiectului de apă-canal și împreună cu responsabilii locali am făcut o foaie de parcurs astfel încât între 1 și 15 septembrie să putem să semnăm acest proiect de apă-canal. Această foaie de parcurs vrem să fie un angajament ferm de punere în practică a acesui proiect și nu este singurul proiect de dezvoltare despre care vorbim în județul Teleorman. Mai vorbim de 1,5 milioane de lei, alocați de la bugetul Ministerului Educației, astfel încât 12 școli din județ să poată să-și construiască toalete, astfel încât acestea la începutul anului școlar să nu se mai situeze în curte. (…) Acestea sunt doar câteva măsuri concrete de dezvoltare a județului Teleorman, tocmai pentru și această comunitate să simtă că folosirea politică cu scop electoral prin sărăcie nu este o politică de stat pentru niște oameni responsabili”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan, luni, la Alexandria.

În ceea ce privește pandemia de coronavirus, vicepremierul Raluca Turcan a precizat că, până în prezent, “a fost o gestiune bună, și din perspectiva autorităților, dar și din perspectiva oamenilor pentru eforturile pe care le-au făcut să respecte măsurile de distanțare socială”.

Despre aparatul RT-PCR achiziționat de Spitalul Județean de Urgență, care așteaptă de mai bine de trei săptămâni să fie inclus în Programul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, secretatul general adjunct al Guvernului Costel Barbu a precizat că dosarul este pe masa ministrului și că în cel mai scurt timp se va revzolva problema.

După Instituția Prefectului, următoarea oprire a oficialilor a fost la depozitul în care au fost duse pachetele cu produse din cadrul POAD, după care delegația a vizitat unul dintre cei mai importanți angajatori din județ, fabrica de rulmenți KOYO din Alexandria.

One Comment

  1. Observator

    Este o nouă încercare de a deconta proiectele PNDL din fondurile europene?

    PNDL e un proiect controversat și criticat de-a lungul timpului atât de Comisia Europeană, cât și de FMI, chiar și în guvernarea PDL, când se numea PNDI (Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii). Criticile au apărut din cauza lucrărilor făcute prost și a decontării indiferent de rezultate.

    În luna octombrie 2019, Comisia Europeană a refuzat cererea guvernului Dăncilă de decontare din fondurile europene a proiectele de apă și canalizare realizate de baronii locali prin controversatul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

    PSD voia să recupereze în acest mod 1,8 miliarde de lei, adică aproape 0,2% din PIB, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

    Răspunsul din 21 Octombrie 2019: “Proiectele finanțate prin PNDL nu respectă standardele cerute de Comisie și nici nu se înscriu în strategia Comisiei Europene”.În plus, experții executivului european au transmis că PNDL a fost creat special pentru a submina fondurile europene! În plus, experții executivului european au transmis că PNDL a fost creat special pentru a submina fondurile europene!
    În plus, experții executivului european au transmis că PNDL a fost creat special pentru a submina fondurile europene!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.