Social

Program încărcat pentru elevi, după vacanţa de primăvară

Monica DUMITRESCU

Elevii din învăţământul preuniversitar se află în vacanţa de primăvară până la sfârşitul acestei săptămâni. Cursurile semestrului al doilea vor fi reluate luni, 20 aprilie. Până la vacanţa de vară, care începe pe 20 iunie, în afara weekend-urilor, elevii vor mai avea o singură zi liberă, pe 1 mai.

Odată cu reluarea cursurilor, pe elevi îi aşteaptă o perioadă dificilă, în special pe cei din clasele terminale de gimnaziu şi liceu, care, la finalul anului şcolar, vor avea de susţinut examenele naţionale. Nu va fi uşor nici pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, care în luna mai vor susţine evaluările naţionale. Tot până la sfârşitul lunii mai, sunt programate şi tezele semestriale pentru elevii din toate clasele.

 

Evaluările Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

 

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, aceste evaluări se vor desfăşura anul acesta în două sesiuni, prima în perioada 6 – 15 mai, iar a doua sesiune, în perioada 20 – 29 mai.

Prima sesiune se va desfăşura după următorul calendar: clasa a II-a – 6 mai: Limba română – scris şi citit; 7 mai: Limba maternă – scris şi citit; 8 mai: Matematică; clasa a IV-a – 13 mai: Limba română – Limba maternă; 14 mai: Matematică; clasa a VI-a – 14 mai: Limbă şi comunicare; 15 mai: Matematică şi ştiinţe.

Calendarul celei de-a doua sesiuni destinată elevilor care au absentat din motive întemeiate la prima sesiune este: clasa a II-a – 20 mai: Limba română – scris şi citit; 21 mai: Limba maternă – scris şi citit; 22 mai: Matematică; clasa a VI-a – 27 mai: Limbă şi comunicare; 28 mai: Matematică şi ştiinţe; clasa a IV-a – 28 mai: Limba română – Limba maternă; 29 mai: Matematică.

Testele pentru Evaluarea Naţională la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, fiind formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu, astfel încât să permită administrarea în câte două secvenţe de evaluare. Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10-12 ani. Nivelul de dificultate al testelor va fi mediu.

Rezultatele obţinute la aceste evaluări nu se înregistrează în catalogul clasei şi sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Responsabilitatea administrării la clasă a evaluărilor naţionale aparţine administratorului de test, care poate fi învăţătorul, institutorul sau profesorul de la clasă. Pe toată durata evaluării, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu are ore la acea clasă, desemnat de preşedintele comisiei de organizare şi de administrare a evaluărilor din unitatea de învăţământ.

Cadrele didactice evaluatoare sunt selectate de la alte unităţi şcolare decât cele din care provin elevii ale căror teste sunt evaluate. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum şi alte informaţii referitoare la evaluare, sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic. Evaluarea fiecărui test se face cu respectarea strictă a baremului şi a precizărilor din Caietul cadrului didactic.

 

Evaluare Naţională la sfârşitul clasei a VIII-a

 

Şi anul acesta, admiterea la liceu se va face pe baza mediilor obţinute la Evaluarea Naţională, care contează în calculul mediei de admitere în proporţie de 75%. Elevii din clasa a VIII-a vor susţine evaluarea naţională începând cu 22 iunie. Disciplinele de examen sunt: limba şi literatura română şi matematică. Evaluarea Naţională se susţine şi la limba maternă în unităţile de învăţământ în care se studiază această disciplină, însă în Teleorman nu este cazul.

La simularea evaluării naţionale desfăşurată la sfârşitul lunii februarie 2015 elevii teleormăneni din clasele a VIII-a, în cea mai mare parte, s-au dovedit din nou nepregătiţi.

Doar 49,93% au reuşit să obţină medii peste cinci. Ca de fiecare dată, matematica a fost disciplina care a pus în dificultate cei mai mulţi elevi. La matematică au obţinut note peste 5 doar 39% din numărul elevilor teleormăneni, în timp ce la limba română procentul notelor peste cinci a fost de aproximativ 68%.

 

Înscrierile la Bacalaureat se fac la sfârşitul lunii mai

 

Pentru elevii din clasele terminale de liceu care vor susţine examenul de bacalaureat anul acesta cursurile se vor încheia pe 29 mai. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat se va desfăşura în perioada 8 iunie-3 iulie, iar primele rezultate vor fi afişate pe 6 iulie. Înscrierile pentru prima sesiune a bacalaureatului din acest an se fac în perioada 25-29 mai.

Pentru cei care nu vor promova bacalaureatul în prima sesiune, mai există o şansă anul acesta. Începând cu 17 august 2015, va fi organizată o a doua sesiune.

În ultimii ani, numărul absolvenţilor de liceu teleormăneni care au promovat bacalaureatul a fost printre cele mai mici din ţară. Nici la simularea Bacalaureatului organizată la începutul lunii martie 2015 rezultatele în Teleorman nu au fost mai bune.

Doar 31,83% dintre elevii din clasa a XII-a care au susţinut simularea au obţinut note de trecere, matematica fiind şi în cazul acesta piatra de încercare pentru cei mai mulţi dintre elevi.

Şi elevii din clasa a XI-a au susţinut simularea Bacalaureatului, însă doar la două dintre disciplinele de examen: limba şi literatura română şi disciplina obligatorie a profilului – matematică sau istorie. Doar 21.28% a fost procentul de promovabilitate al elevilor teleormăneni din clasa a XI-a la simularea Bacalaureatului din acest an.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.