Economie

Produse de peste 800.000 de lei, verificate de comisarii de la Protecția Consumatorilor în ultima lună

91 de acțiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 57 amenzi contravenționale, în cuantum de 301.000 lei și 19 avertismente, au derulat comisarii din cadrul Comisariatului județean pentru Protecția Cosnumatorilor Teleorman, pe parcursul lunii noiembrie, potrivit unui raport al instituției. De asemenea, în aceeași perioadă, reprezentanții instituției au cercetat și 23 sesizări și reclamații, iar în urma verificărilor nouă reclamații s-au dovedit a fi întemeiate, fiind restituită acestora suma de 1.500 lei reprezentând contravaloarea produselor/serviciilor reclamate.

Potrivit raportului CJPC Teleorman, din totalul produselor controlate, în valoare de 806.283 lei, au fost depistate cu abateri produse în valoare de 114.027 lei, din care au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului uman produse în valoare de 17.391 lei și oprite temporar de la comercializare până la remedierea deficiențelor constatate, produse în valoare de 96.636 lei.

Dintre acțiunile efectuate, în 76 din cazuri a fost constatată nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor, fiind aplicate 57 amenzi contravenționale, în cuantum de 301.000 lei și 19 avertismente, se mai arată în raportul instituției.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.