Social

Produse de igienă pentru aproape 40.000 de familii din județ, distribuite de la începutul anului

Periuţe şi pastă de dinţi, şampon, săpun şi detergent sunt produsele din pachetele cu produse de igienă distribuite în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2019/2020), derulat de Uniunea Europeană. 39.412 astfel de pachete au fost distribuite, de la începutul anului, prin primării, în localitățile din județ, persoanelor singure și familiilor din medii defavorizate, transmite Prefectura Teleorman.

“La sfârșitul anului 2019, au fost primite 39.412 pachete de igienă, ce constau în periuțe și pastă de dinți, șampon copii și adulți, săpun lichid și detergent de rufe. Beneficiarii programului sunt persoanele care încasează venit minim garantat sau  alocație de susținere a familiei, persoane cu handicap grav și accentuat sau aflate în alte situații critice de viață”, a explicat Adelina Sfăt, directorul de cancelarie al Insitituției Prefectului Teleorman.

Potrivit sursei citate, cel mai probabil după data de 1 iunie, va fi demarată procedura de distribuire și pentru pachetele de produse alimentare, tot în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Pachetele alimentare vor conține făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez și conserve (de carne, pate, gem), iar numărul acestora se estimează a fi apropiat de cel al pachetelor cu produse de igienă.

Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) contribuie la consolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), de materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.