Sport

Primul incident în acest sezon fotbalistic – Un jucător din Năsturelu a lovit cu palma arbitrul jocului!

După două săptămâni relativ liniştite în fotbalul judeţean, duminica trecută, când s-au reluat jocurile Ligii a 6-a, s-a întâmplat şi primul incident mai grav, care avea să ducă la oprirea jocului. Incidentul a avut loc pe terenul din Izvoarele, însă protagonistă a fost echipa oaspete, Tineretul Năsturelu, printr-un aşa-zis jucător de fotbal.

Meciul respectiv, Recolta Izvoarele – Tineretul Năsturelu, făcea parte din campionatul Ligii a 6-a, seria II-a, etapa 12; brigada de arbitri era condusă de la centru de alexăndreanul Stelian Cutieru. Se ajunsese în minutul 58, iar scorul era 2-1 în favoarea gazdelor, care controlaseră mai bine jocul, însă oaspeţii s-au evidenţiat până atunci, după cum a spus observatorul partidei, Daniel Tudor (Alexandria), prin protestele vehemente la fiecare fluier al arbitrului. În acel moment, un banal fault la centrul terenului îl irită foarte tare pe un jucător al echipei din Năsturelu (F. Simion), care pur şi simplu îl înjură pe arbitrul partidei; imediat, vine reacţia centralului, care scoate cartonaşul roşu şi îl elimină pe nervosul jucător al oaspeţilor. Numai că, aşa-zisul jucător Florin Simion (nr. 11) nu acceptă să fie eliminat de pe teren fără să aibă o reacţie brutală, mai ales că era “încurajat” în ieşirile sale nervoase şi de căpitanul de echipă F. Stroe(după cum a spus observatorul meciului): s-a repezit spre arbitru şi i-a tras o palmă peste faţă! În acel moment, arbitrul Cutieru decide în mod unilateral să pună capăt jocului, deşi oaspeţii, îndeosebi prin căpitanul echipei, au protestat cu privire la decizia respectiv. Mai mult, acelaşi “căpitan” de echipă (Stroe) l-a înjurat şi ameninţat pe arbitru, motiv pentru care şi acestuia i-a fost reţinută legitimaţia de joc. Totuşi, din spusele oficialilor meciului, după acel eveniment care a dus la oprirea partidei, nu au mai existat alte incidente pe terenul din Izvoarele, jucătorii au acceptat decizia arbitrului, oficialii gazdelor au luat măsurile necesare stopării unor alte asemenea incidente, astfel că totul s-a încheiat fără alte probleme.

Numai că gestul grosolan al jucătorului de la Năsturelu va fi pe masa Comisiei de disciplină a AJF Teleorman, iar cel în cauză riscă o sancţiune destul de severă.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.