Politic

Primarul Drăguşin şi-a delegat o parte din competenţe

Ioan DUMITRESCU

După demiterea celor doi viceprimari liberali ai municipiului reşedinţă de judeţ, Dan Popescu şi Eduard Oprea, şi alegerea celor doi noi viceprimari Ionuţ Neacşu – PSD şi Iotu Mihail Lucian – PP-DD, primarul Victor Drăguşin şi-a delegat o parte din atribuţiile de serviciu către cei doi colegi-subalterni.

Astfel, Ionuţ Neacşu urmează să coordoneze şi să urmărească buna funcţionare a activităţilor din cadrul Direcţiei Buget Finanţe, Taxe şi Impozite, respectiv activitatea de salarizare, de cultură, sport şi tineret. Totodată, se ocupă şi de Direcţia Arhitectului Şef, de urbanism şi de autorizaţiile de construcţie. La Direcţia de Patrimoniu, viceprimarul Neacşu se va ocupa de valorificarea domeniului public, a domeniului privat, de cadastru, de gestionarea patrimoniului, de fondul locativ şi de închirieri şi evidenţa contractelor de închiriere. Ionuţ Neacşu se va ocupa de semnarea dispoziţiilor primarului ce au ca obiectiv constituirea unor comisii privind activitatea aparatului de specialitate al primarului, salarizarea, organizarea de licitaţii publice, activitatea Legii 18/1991, contracte privind închirierea, concesionarea şi vânzarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire. Viceprimarul Neacşu urmează să verifice, din oficiu sau la cerere, cheltuirea sumelor din bugetul local, şi va primi cetăţenii în audienţe, asigurând soluţionarea legală a solicitărilor acestora.

Viceprimarul Iotu Mihail Lucian urmează să coordoneze Direcţia de Buget, Finanţe, Taxe şi Impozite, activitatea de impunere persoane juridice, recuperarea de creanţe şi executarea silită a persoanelor juridice, recuperarea de creanţe şi executarea silită a persoanelor fizice, activitatea de contabilitate şi de buget. Iotu Lucian urmează să se ocupe de activitatea de autorizare taximetrie şi comerţ, de protecţia civilă, de prevenirea şi stingerea incendiilor, de protecţia muncii şi situaţiile de urgenţă. Viceprimarul Iotu Lucian are dreptul şi obligaţia de a semna dispoziţiile primarului cu caracter social, privind autoritatea tutelară, activitatea Legii 10/2001, privind activitatea de taximetrie şi contractele de asociere ale Consiliului local. Totodată, trebuie să primească şi cetăţenii în audienţe.

Şi administratorul public Ştefan Tăbăcitu trebuie să coordoneze şi să urmărească buna funcţionare din cadrul Direcţiei Administraţie Publică Locală, a Direcţiei Buget Finanţe, Taxe şi Impozite, a Direcţiei Patrimoniu, a Direcţiei Tehnic Investiţii, a Poliţiei locale, coordonează activitatea serviciilor publice comunitare de interes local de la Domeniul Public, de la Protecţia Socială, de la SC Transloc Prest SRL Alexandria, SC Alexal Prest SA, SC Serviciul Sanitar Veterinar, SC Termic Calor Serv SRL, SC TR Administrare Imobile, SC Pieţe şi Târguri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.