Social

Primarul de la Sârbeni, alături de cetățeni pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus

La Sârbeni, primarul localității, Stelian Șerban, a luat o serie de măsuri de combatere a infecțiilor cu noul coronavirus încă de la debutul pandemiei. Datorită demersului edilului, cetățenii din localitate mai sunt nevoiți să iasă din gospodării în foarte puține situații, cele mai multe dintre activitățile zilnice fiind rezolvate de Primărie.

Fiecare gospodărie din localitatea Sârbeni a primit, de la Primărie, mănuși și măști de protecție, pentru ca atunci când oamenii sunt nevoiți să părăsească locuința să fie diminuat riscul de trasmitere a noului coronavirus.

Mai mult, angajați ai Primăriei au grijă să le facă bătrânilor din localitate cumpărăturile zilnice, merg să le ia rețetele de la medicul de familie și medicamentele de la farmacie. Inclusiv la moara din localitate merg tot reprezentanții Primăriei, astfel că cetățenii nici pentru această activitate nu mai sunt nevoiți să iasă din gospodării.

De asemenea, pentru o bătrână din localitate, fără casă și familie, conducerea administrației publice a identificat o locuință, care a fost renovată, în care aceasta s-a mutat. Primăria se îngrijește și ca bătrâna să aibă tot ce-i trebuie, astfel încât să nu mai ducă grija zilei de mâine.

Totodată, cele trei familii din Sârbeni pentru care a fost impusă măsura izolării la domiciliu primesc ajutor din partea Primăriei, pentru a avea toate cele necesare traiului zilnic, de la alimente și produse de igienă, până la medicamente și alte lucruri necesare în gospodărie.

La Sârbeni, administrația locală are grijă de copiii comunei, astfel că elevii care frecventeză cursurile școlii din localitate primesc burse sociale în valoare de 100 de lei/lună, copiii care au medie de peste 7.50 primesc 110 lei/lună, iar elevii cu medii peste 9.50 primesc 120 de lei/lună.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.