Într-o atmosferă plină de emoţii şi entuziasm, primarul Nicolae Bădănoiu, a premiat doi premianţi de la Evaluarea Naţională de la şcolile gimnaziale nr. 1 şi 2 din Videle, aşa cum, de altfel, a făcut şi în anii trecuţi, de când este primar. La eveniment au participat părinţii copiilor, precum şi directorii şcolilor respective. Premiile au fost pe măsura eforturilor celor două eleve, respectiv Niţă Denisa Teodora de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Videle – 2.000 lei şi Andrei Cristina de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Videle, tot 2.000 lei. După ce le-a felicitat pe cele două premiate, primarul Nicolae Bădănoiu, s-a declarat mândru că în şcolile din Videle sunt asemenea copii şi că îşi doreşte ca anul viitor să premieze mai mulţi asemenea copii din şcolile din Videle. (Gh.P.)