Primăria Zimnicea: Lucrările la toate cele 10 tronsoane de străzi din zona de est vor fi încheiate în noiembrie

Lucrările demarate la cele 10 tronsoane de străzi din zona de est a orașului Zimnicea vor fi finalizate în luna noiembrie, potrivit primarului Petre Pârvu, în prezent asfaltarea ajungând la cel de-al 5-lea tronson, pe strada Cetatea.

Au fost deja asfaltate, cu primul strat de asfalt, străzile Împăratul Traian, Daciei, Plevnei și Miron Radu Paraschivescu, în prezent lucrările fiind demarate și pe strada Rovine. De asemenea, a început și amenajarea intrărilor în gospodării.

Proiectul de modernizare celor 10 tronsoane de străzi a fost inițiat în urmă cu trei ani de zile, însă firma care a câștigat atunci licitația a abandonat lucrările, primăria fiind nevoită meargă în instanță. Justiția a dat câștig de cauză Primăriei Zimnicea, care a putut relua anul acesta proiectul asfaltărilor din zona respectivă. Firma a continuat însă acțiunile în justiție împotriva primarului, însă Petre Pârvu se declară “optimist în privința acestei ultime acțiuni a respectivei firme de construcție”.

Proiectul de modernizare a străzilor din zona de est a orașului Zimnicea este realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 1, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale.

Leave a Comment

*

code

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.