Sport

Prima victorie pentru FCM Alexandria în acest sezon – Victorie muncită, norocoasă şi meritată pentru alexăndreni!

După o primă etapă în care nu a convins prea mult prin prisma jocului prestat, FCM Alexandria a revenit pe teren propriu în etapa a 3-a, contra uneia din cele mai ofensive echipe ale seriei, Steaua 2 Bucureşti. În condiţiile în care alexăndrenii veneau după două săptămâni de pauză, se spera ca în această dispută gazdele să aibă mai mult iniţiativa, mai ales că tinerii de la Steaua 2, în dorinţa de a juca pe atac, se vor desface în apărare. Aşa s-a întâmplat în prima repriză, când FCM-ul, surprinsă de rapiditatea fazelor de atac ale oaspeţilor, abia a reuşit să contracareze acest stil de joc; mai mult, ocaziile oaspeţilor s-au oprit în faţa porţii, dar şi bara a fost aliatul portarului Olteanu (în două rânduri oaspeţii au trimis mingea în bară). Pe fondul unui joc mai agresiv al alexăndrenilor în repriza secundă, care din nou au arătat că au şansă în defensivă, a venit şi singurul gol, după un corner executat de Gabi Precup, mingea fiind trimisă din faţa porţii în plasă de fundaşul Ionuţ Dragu (acesta şi-a făcut un cadou de ziua lui, la 19 ani)! Per total, o partidă bună calitativ, cu ritm, cu ocazii de poartă (capitolul acesta a fost câştigat de oaspeţi, 5-3), cu multe cornere (alexăndrenii au dominat la numărul lovituri de la colţ), şi un singur gol, primul marcat pe Municipalul alexăndrean în noul sezon competiţional al Ligii a 3-a.

S-a terminat cu victoria la limită a alexăndrenilor, care au obţinut primul succes la revenirea în Liga a 3-a, victorie pe cât de importantă, pe atât de norocoasă, dar şi meritată!

“Ce pot să spun, a fost un joc bun al nostru, consider că jucătorii merită din plin felicitări, au meritat aplauzele spectatorilor din tribună. Ţinem să mulţumim publicului că a venit în număr mare la stadion, ne-a încurajat, a fost o atitudine exact aşa cum ne-am dori la fiecare meci din partea publicului! Despre meci, consider că a fost un joc deschis, plăcut, nu întâmplător această echipă a Stelei marchează multe goluri, de aceea noi am căutat să fim atenţi în defensivă. Consider că în repriza a doua echipa noastră a făcut un joc bun, precis, cu mici excepţii, şi mă refer aici la ultimul pas spre finalizare, însă ne-am descurcat şi am reuşit să câştigăm” – Romulus Ciobanu, antrenor FCM Alexandria.

– FCM Alexandria – Steaua 2 Bucureşti 1-0 (Ionuţ Dragu 86); pentru FCM Alexandria au jucat: F. Olteanu, I. Dragu, A. Ştefănescu (13, R. Paraschivoiu), B. Matei, O. Gheorghe, A. Cincă (Abdulfatai), G. Precup, M. Popescu (M. David), C. Căpăţână (I. Jenaru), I. Drăgan, C. Constantinescu; antrenor Romulus Ciobanu.

Au arbitrat Cristian Catană,Gabriel Catană, Adrian Păunescu (toţi Târgovişte).

 

Atmosferă englezească la finalul meciului

După ultimul fluier al arbitrului Catană (din Târgovişte), bucuria era foarte mare în rândul jucătorilor de la FCM Alexandria. Aceştia erau mulţumiţi nu doar de victorie, cât şi de jocul prestat, mai ales în repriza secundă, astfel că au vrut să împărtăşească această bucurie cu membrii galeriei locale (de precizat că în acest sezon, la ambele jocuri ale FCM-ului a fost prezentă o mică galerie alexăndreană). Numai că, prestaţia şi rezultatul din final au fost apreciate cum se cuvine şi de ceilalţi spectatori prezenţi la meci, astfel că peste trei-patru de oameni au aplaudat, în stil “englezesc”, evoluţia echipei! A fost primul asemenea moment, după foarte mult timp, când spectatorii din Alexandria aplaudă la scenă deschisă pe FCM Alexandria, după o evoluţie pe teren propriu, lucru evidenţiat de toată lumea. Iar mulţumirile antrenorului Romulus Ciobanu şi al întregului staff, alături de jucători, sunt de înţeles.

Să mai punctăm faptul că la jocul de sâmbătă au fost în jur de 2000 de oameni prezenţi în tribunele stadionului Municipal, cu toţii apreciind calitatea fotbalistică a jocului, dar şi spectaculozitatea disputei.

B.Pană

One Comment

  1. Au venit să vadă pe Steaua , nu pe voi, râșilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.