Eveniment

Președintele unei secții de votare din Teleorman, suspectat că se află sub influența băuturilor alcoolice

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef de poliție Monica Dajbog, a susținut duminică, 11 decembrie, ora 12.00, la sediul MAI, o declarație de presă cu privire la misiunile structurilor MAI în contextul alegerilor parlamentare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, de la deschiderea secțiilor de votare și până la ora 12.00, la nivel național au fost înregistrate 18 sesizări de posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral, una dintre acestea în Teleorman.

În Teleorman, a fost sesizat Inspectoratul de Poliție Județean cu privire la faptul că președintele unei secții de votare s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice. Este vorba de președintele secției de votare din localitatea Beciu. Acesta a refuzat testarea cu alcooltestul. În acest caz, BEJ a luat măsurile necesare, procesul electoral în secție desfășurându-se fără probleme.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne verifică cu operativitate orice sesizare primită, pentru a stabili dacă aspectele semnalate se confirmă sau nu. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.