Politic

Președintele Iohannis contează pe potențialul agriculturii românești

Prezent miercuri, 30 octombrie, la deschiderea Târgului Internațional INDAGRA de la Romexpo, președintele României, Klaus Iohannis, le-a transmis organizatorilor și fermierilor un mesaj pozitiv, de apreciere și încurajare.

“Îi felicit pe organizatorii de la Romexpo pentru că susțin și promovează cu profesionalism realizările și afacerile din domeniul agroalimentar, iar pe expozanți îi felicit pentru modul în care reunesc și anul acesta specificul tradițional din agricultură cu interesul față de noile tehnologii și standardele de calitate”, a spus președintele Iohannis în preambulul alocuțiunii sale.

Potrivit acestuia, în agricultură contează foarte mult implicarea și bunăstarea oamenilor, iar eforturile depuse de producători, fermieri, reprezentanți ai industriei alimentare, comercianți și finanțatori, pentru dezvoltarea agriculturii României, le consideră lăudabile, date fiind dificultățile cu care confruntă toți cei din acest sector.

“Cred că România poate progresa semnificativ printr-o mai bună utilizare a fondurilor europene destinate agriculturii, din care a atras până acum doar puțin peste jumătate. Recoltele bune din ultimii ani și plățile directe susțin agricultura, dar încă nu contribuie suficient la reducerea sărăciei și a depopulării zonelor rurale. Trebuie să schimbăm România în bine pornind de la nevoile oamenilor și de la dorința lor de a avea o viață mai bună”, a spus președintele Iohannis.

Totodată, șeful statului consideră că trebuie făcută o activare responsabilă a tandemului public-privat, fiind nevoie de implicare, profesionalism, competență, investiții sustenabile și debirocratizare, cât și de un sprijin real din partea instituțiilor publice care au dovedit că încă nu au conștientizat ce responsabilități le revin, arătând că sunt incapabile

în a combate eficient epidemia de pestă porcină, luând măsuri “în bătaie de joc” față de munca oamenilor și față de așteptările consumatorilor.

În speranța că autoritățile statului își vor înțelege rostul, președintele Iohannis are convingerea că agricultura poate fi vârf de lance pentru creșterea economică a României, dar este imperativ ca noul ministru al agriculturii să acționeze cu pricepere și responsabilitate în acest sens.

“Aștept ca noua echipă de la Ministerul Agriculturii să aibă nu doar ușile, ci și mințile și inimile deschise pentru problemele dumneavoastră. România poate avea o agricultură avansată, profesionalizată, care să depășească barierele ocupației tradiționale, mai ales în industria alimentară și în sectorul de procesare. Noua Politică Agricolă Comună se dezbate acum la nivel european, iar România trebuie să aibă obiective ambițioase și să-și promoveze prioritățile în raport cu interesele statelor membre”.

În ceea ce privește răsplătirea muncii prestate în acest domeniu, președintele Iohannis și-a încheiat alocațiunea prin a-și exprima dorința  expresă ca fermierii români să primească plăți directe echitabile, să se asocieze pentru a avea succes în realizarea de obiective comune ambițioase, producătorii de alimente să beneficieze de măsuri de sprijin și de acces pe piață, iar oamenii care trăiesc la sate să simtă, astfel, o creștere reală a calității vieții în mediul rural. (La comanda PNL Teleorman, cod mandatar financiar 31190005)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.