Preşedintele Cristescu “şi-a tras” drum modernizat de la Botoroaga la Frăsinet

În curând, va începe construirea unui nou drum judeţean, respectiv cel de la Botoroaga – Frăsinet, drum pe care am putea spune că şi “l-a tras” preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Dănuţ Cristescu, fiu mai tînăr al comunei Botoroaga, unde locuiesc părinţii şi alte rude ale familiei. Şi drumul judeţean care trece prin Botoroaga spre Videle este în proces de modernizare, acesta făcând legătura cu Europeanul 70 de la Drăgăneşti Vlaşca – Botoroaga- Videle – limită cu judeţul Dîmboviţa. Şi, aşa cum îi place preşedintelui să spună, “voi face într-un an mai mult decât a făcut primarul de la Botoroaga, Mihail Cojocaru de la PNL, în 5 mandate, adică 20 de ani”. Ambele drumuri se realizează printr-un program al PSD, cel până la limita judeţului prin PNDL, iar cel până la Frăsinet va fi finanţat din bugetul propriu al Judeţului Teleorman. Este vorba de reabilitarea şi modernizarea  celor peste 12 km de drum, dintre Botoroaga şi Frăsinet, cu un pod peste râul Cîlniştea, cu o lungime de aproape 30 de metri, cu o platformă a drumului de 8 metri, partea carosabilă de 6 metri, cu două benzi de circulaţie dus – întors, acostamente, pantă transversală pe partea carosabilă şi pantă transversală pe acostamente. Contactat şi întrebat de noi în legătură cu acest drum judeţean, respectiv cât de eficient este, preşedintele Cristescu ne-a spus că “nu l-am făcut special pentru mine, eu deja am domiciliul şi locuinţa în altă localitate, dar vreau să fac ceva, aşa cum am realizat şi în alte localităţi din judeţ, şi un drum de la Botoroaga la Frăsinet, unde sunt sute de oameni care circulă, aproape zilnic, în zonă dintr-o localitate în alta, de la Botoroaga la Băbăiţa, Orbeasca sau Călineşti şi alte destinaţii din satele învecinate. De altfel, în toată perioada în care CJ Teleorman a avut o conducere PSD, începând cu preşedintele Dragnea şi continuând cu Adrian Gâdea, iar în prezent avem majoritatea PSD în Consiliul Judeţean au fost asfaltate, reabilitate şi modernizate sute de km de drumuri din judeţ. De altfel, drumul judeţean Botoroaga – Frăsinet a fost cuprins în programul de dezvoltare a drumurilor din judeţ din 2010, stabilit de preşedintele Liviu Dragnea. Eu nu vreau decât să valorific posibilităţile oferite de guvernarea PSD şi să modernizăm şi acest drum pentru că locuitorii din cele două comune şi nu numai, din toată zona , respectiv şi din Băbăiţa şi Orbeasca pe unde drumul continuă spre cel judeţean care merge la Piteşti să poată ajunge mai uşor şi fără probleme de circulaţie, să se deplaseze aşa cum îşi doresc sâmbătă de sâmbătă la târgul de la Orbeasca. Este, fără nicio altă conotaţie, un drum absolut necesar pe care circulă zilnic sute de maşini, autobuze, microbuze pentru toţi cei care au  diverse treburi în localităţile din zonă, pe unde se face legătura cu centrele rurale şi urbane importante sau vor să ajungă la Alexandria mai simplu. Aş mai adăuga faptul că a fost foarte bine că PSD-ul, în toţi ani cât a avut conducerea judeţului a reuşit să construiască aproape toate drumurile asfaltate pentru tot judeţul Teleorman, care nu a avut în anii trecuţi o reţea dezvoltată de drumuri judeţene şi comunale. Cred că nu este cazul să mai repet că, astfel, Teleormanul se situează printre primele judeţe din ţară, unde se circulă în condiţii civilizate, fără evenimente deosebite de circulaţie şi fără ca mijloacele auto să fie distruse tehnic. De asemenea, odată cu modernizarea dumului Botoroaga – Frăsinet, se vor asfalta şi 193 de intrări din şosea în gospodăriile sătenilor care locuiesc de o parte şi alta a drumului, precum şi 39 de drumuri laterale. În ce priveşte durata de realizare a lucrărilor este de 10 luni, iar valoarea investiţiei de 27.305.967 lei, din care 23.602.595 lei construcţii montaj şi aş mai adăuga faptul că în perioada imediat următoare se vor finaliza toate demersurile de începere a lucrărilor”.

4 Comments

  1. TR says:

    Păi dar vrei sa ti faca Cojocaru drumuri ma?!!!?Fa si tu prin fonduri UE accesează fonduri nu milă coruptilor PNDL…usor usor o sa va duceți toti la behau

  2. MARIANA says:

    Felicitari!
    Pentru postacii analfabeti #dedreapta: la munca, nu la injuraturi!

  3. dan says:

    E atat de prost incat nici nu se prinde cand il jignesti,scavi si el si perfectul florinel, nici impuscati nu merita sa strici glontele pe ei

  4. ion says:

    SA.SI TRAGA SI-O CARTE DE GRAMATICA SA VOBEASCA CORECT.ANALFABET TOTAL SI SLUGOI DE INVIDIAT

Leave a Comment

*

code