Eveniment

Premii pentru toate liceele participante la Parada Europei

Monica DUMITRESCU

După mai bine de trei luni de pregătire, liceenii din Teleorman au prezentat sâmbătă, 9 mai , la Videle un grandios spectacol de teatru, muzică şi dans cu prilejul celei de-a X-a ediţii a Paradei Europei, organizată de Asociaţia Euro Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman având ca partener Primăria Videle. În competiţie au intrat 19 licee din Teleorman, fiecare reprezentând câte o ţară a Uniunii Europene la care s-au adăugat Brazilia, Rusia, India şi China. Echipa fiecărei unităţi de învăţământ intrată în concurs a încercat prezinte cât mai bine elemente de cultură, tradiţie şi istorie specifice ţării ce le-a fost repartizată prin tragere la sorţi la sfârsitul lunii ianuarie 2015. Spectacolul prezentat de liceenii teleormăneni a scos în stradă sute de locuitori ai oraşului Videle care a găzduit pentru prima dată un astfel de eveniment. Acestora s-au adăugat alte sute de tineri şi părinţi ai elevilor veniţi din toate colţurile judeţului să-i încurajeze pe concurenţi.

Au fost, de asemenea, prezenţi primari ai câtorva localităţi teleormănene, parlamentarii Timotei Stuparu, Valentin Boboc şi Florinel Dumitrescu, europarlamentarul Viorica Dăncilă, prefectul Daniela Carmen Dan, dar şi reprezentanţi ai ambasadelor Belgiei şi Braziliei la Bucureşti.

Printre membri juriului s-au numărat anul acesta Adrian Gâdea preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Ioan Augustin secretar de stat în Ministerul Tineretului, Daniela Mihai preşedintele Consiliului Judeţean al Tinerilor. Misiunea de a stabili locul pe podium al fiecărui liceu nu a fost deloc uşoară pentru juriu. Scenariile, interpretarea, decorurile, costumele prezentate de fiecare dintre cele 19 licee înscrise în competiţie au fost apreciate de juriu, astfel că niciunul dintre licee nu a rămas nepremiat.

Marele premiu constând într-o excursie în ţara reprezentată a revenit anul acesta Liceului Teoretic “AL I Cuza” din Alexandria-Rusia şi Colegiului Naţional “Unirea” din Turnu Măgurele-Bulgaria.

Premiul I şi o excursie la Bruxelles au fost acordate: Colegiului Naţional “AL D Ghica” din Alexandria- Franţa şi Liceului Videle-India.

Premiul al doilea şi o tabără de o săptămână la mare au fost acordate Liceului Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria, Liceului Teoretic “Marin Preda” din Turnu Măgurele şi Liceului Zimnicea, ţările reprezentate de acestea fiind Brazilia, Grecia, respectiv Spania.

Premiul III şi o săptămână la munte au fost acordate Colegiului Naţional Anastasescu din Roşiorii de Vede- Belgia, Liceului Teoretic Noica Alexandria-Olanda şi Liceului Drăgăneşti Vlaşca-România.

Echipele celorlalte licee, care nu au urcat pe podium, au primi ca premiu de consolare o excursie de trei zile la mare.

parada 5parada 4parada 3parada 1parada parada2

One Comment

  1. andreea

    Superb. Asa spectacol nu s-a mai existat la Videle. Felicitari.

Dă-i un răspuns lui andreea Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.