Eveniment

Prefectura Teleorman a făcut demersuri pentru obţinerea de fonduri necesare derulării lucrărilor hidrotehnice

IMG_4507Prefectura Teleorman, reprezentată de prefectul Carmen Daniela Dan, a început demersurile către Guvernul României pentru a analiza oportunitatea alocării de fonduri pentru promovarea execuţiei de lucrări hidrotehnice pe râurile din judeţ, dat fiind faptul că sunt necesare mult mai multe lucrări hidrotehnice la nivelul Teleormanului pentru ca populaţia să nu se mai confrunte cu inundaţiile. Râurile pentru care prefetul de Teleorman a făcut demersurile pentru promovarea lucrărilor sunt râul Burdea, pentru acesta fiind solicitată finanţare pentru terminarea lucrărilor la Barajul Beuca şi continuarea lucrărilor de regularizare pe raza localităţilor Beuca, Drăcşănei, Drăganeşti de Vede şi Vedea. De altfel, s-a solicitat finanţare pentru obiective de investiţii pentru care există studii de fezabilitate elaborate şi aprobate, respectiv pentru regularizare râu Glavacioc şi Sericu şi reabilitare baraj Furculeşti în zona Videle; regularizare râu Vedea în zona localităţii Bragadiru, judeţul Teleorman; regularizare şi îndiguire râu Clăniţa în comuna Gălăteni; apărare de mal râu Vedea în localitatea Nanov.

De asemenea, Prefectura Teleorman a început demersurile către Guvernul României pentru a analiza oportunitatea alocării de fonduri pentru promovarea de lucrări noi de investiţii, pe râul Tecuci, în vederea amenajării unui lac de acumulare şi lucrări de regularizare şi îndiguire pe raza localităţilor Dobroteşti şi Dideşti, pe râul Teleorman, regularizare şi îndiguire pe raza localităţii Tătărăştii de Jos, pe râul Vedea, îndiguire localitatea Smârdioasa, sat Şoimu – 1 km, şi îndiguire pe raza localităţii Frumoasa, sat Păuleasca – 2 km şi pe râul Câlniştea pentru regularizare şi îndiguire pe raza localităţii Drăgăneşti Vlaşca. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.