Politic

PP-DD, la un pas de guvernare? – Interviu cu Liviu NEAGU, secretarul general al Partidului Poporului – Dan Diaconescu și președintele Organizației Județene Teleorman

Liviu NeaguR: Dle Neagu, este PP-DD marea surpriză a alegerilor parlamentare?

LN: Dacă, într-adevăr, au fost surprize la alegerile parlamantare, în niciun caz cea mai mare nu a fost PP-DD-ul. Și asta pentru că, deși s-a înființat relativ recent, PP-DD s-a impus rapid atât în conștiința românilor, cât și pe scena politică, arătând încă de la început faptul că este o formațiune credibilă, puternică și solidă, decisă să transforme simpatia generală într-un procent semnificativ la alegeri.

De altfel, PP-DD poate fi chiar un caz de studiu având în vedere că tot acest proiect a pornit, în iunie 2010, de la un om – Dan Diaconescu, o televiziune – OTV și o speranță într-un trai mai bun pentru toți românii. Fiind unul dintre cei care am pus bazele acestui partid pot să afirm cu toată responsabilitatea că, pe lângă cele menționate anterior, a fost nevoie însă de o muncă infernală, de o organizare extrem de riguroasă, de o disponibilitate totală, dar și de o echipă devotată.

 

R: Fiindcă ați vorbit de echipă, sunteți unul dintre cei mai importanți oameni ai PP-DD, atât prin prisma funcției de secretar general, dar și ca implicare…

LN: Pentru că ați amintit de implicare, vă mărturisesc că în anul 2010 eram doar câteva persoane care ne luptam pentru reușita acestui demers: eu, Dan Diaconescu, Simona Man – președinta partidului, Diana Voiculescu și Radu Popa – prim-vicepreședinții PP-DD, ulterior alăturându-se și ceilalți colegi, care astăzi activează fie la nivelul administrației locale, fie la nivel parlamentar.

Vă dau doar câteva repere ca să înțelegeți de ce PP-DD nu a fost o surpriză la alegerile parlamentare: la data înființării, 19 septembrie 2011, PP-DD avea aproape un milion de membri și simpatizanți; la Congresul din 21 ianuarie 2012 erau deja constituite peste jumătate dintre organizațiile județene; la alegerile din 10 iunie 2012 am avut o acoperire de peste 95% cu candidați și am obținut 10%; iar la alegerile generale din 9 decembrie ne-am apropiat de pragul de 15%, trimițând în parlament 21 de senatori și 47 de deputați.

 

 

 

R: Se pare totuși că situația parlamentarilor PP-DD se prezintă altfel acum, cel puțin din punct de vedere numeric.

LN: Într-adevăr, din cei 68 de parlamentari PP-DD, trimiși de alegători, dar și de algoritmul redistribuirii, în forul legislativ, patru au ales să trădeze încrederea celor care i-au votat și s-au desprins prea ușor de principiile pe care le promovau în campania electorală alegând să plece unul la PNL și trei la PC. Acestea sunt doar cazuri izolate datorate caracterului persoanelor respective, faptului că nu există o lege care să sancționeze traseismul politic, dar și actualului sistem electoral care a permis accesul în parlament pe baza unor criterii cel puțin interpretabile.

Dar, s-ar putea ca cei care au ales să părăsească PP-DD-ul pentru mirajul puterii să se întoarcă destul de curând în opoziție.

 

R: Să înțeleg că vom vedea PP-DD-ul la guvernare? Alături de cine?

LN: Dacă am fi avut în România o democrație reală, iar PDL-ul ar fi fost cu adevărat un partid de opoziție, am fi putut să ne exprimăm foarte activ și din postura actuală, însă situația de fapt ne pune în fața unei alternative privind strategia politică. Să nu uităm nici faptul că USL este o construcție conjuncturală care nu are niciun fundament doctrinar și care este mai fragilă decât pare.

Ținând însă cont că PP-DD este decis să-și pună în aplicare proiectele cu care s-a prezentat în fața românilor, iar acest lucru nu este posibil decât la guvernare, va veni timpul când ne vom afla și în această situație. Rămâne de văzut alături de cine, în ce moment și, mai ales, în ce condiții, fiindcă, înainte de toate noi avem un angajament în fața celor un million de români care ne-au dat votul.

 

R: Este PP-DD-ul în Teleorman partidul nr. 2, după USL?

LN: Îmi place să cred că PP-DD-ul este în Teleorman pe poziția a doua, însă după PSD, fiindcă PNL-ul nu a reușit un scor important decât în alianță cu PSD, iar PDL-ul este prea dependent de implicarea lui Nițulescu, dovadă fiind diferența dintre alegerile locale, unde a câștigat peste 20 de primării, și cele parlamentare, unde a obținut doar un mandat de deputat. PP-DD-ul, prin cei doi parlamentari, deputatul Alin Bucur și senatorul Florinel Dumitrescu, alături de prim-vicepreședintele Stelică Tălpigă, secretarul executiv Tudor Neagu, cei doi primari de la Dobrotești și Trivalea Moșteni, viceprimarii, consilierii județeni și cei aproape o sută de consilieri locali este partidul care va avea un cuvânt greu de spus în politica teleormăneană, până nu demult dominată doar de PSD.

 

R: Ne-ați vorbit doar despre PP-DD, dar nu ne-ați spus nimic despre dvs. Candidați la alegerile pentru Parlamentul European sau va fi Liviu Neagu un alt ministru din județul Teleorman?

LN: Prioritățile mele ca secretar general, dar și ale colegilor din conducerea centrală, sunt cam aceleași de la înființarea partidului: structuri puternice în fiecare județ; atragerea de noi membri; acțiuni permanente de promovare a partidului;  parteneriate la nivel local doar în interesul cetățeanului; oameni de valoare în funcții de conducere; consolidarea rezultatelor obținute; creșterea prestigiului și a imaginii PP-DD; menținerea unității grupului PP-DD și enumerarea ar putea continua. Evident că toate acestea vor avea și o finalitate, însă rămâne de văzut și de analizat pentru fiecare etapă în parte. Un lucru este însă cert: PP-DD-ul va fi un actor extrem de important pe scena politică și nu va rămâne doar cel mai important partid de opoziție…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.