Eveniment

Polițiștii de la rutieră au reținut opt permise de conducere, în week-end

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, fiind aplicate 47 de sancțiuni contravenționale în valoare de 24010 lei. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere.

De asemenea, la finalul săptămânii, potrivit IPJ Teleorman, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție rurală Alexandria au surprins în flagrant un tânăr în vârstă de 23 de ani din Zimnicea în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere reținut şi drepul de a conduce suspendat. Tânărul s-a ales cu dosar penal, urmând ca instanța de judecată să se pronunțe asupra cauzei.

Tot la finalul acestei săptămâni, polițiștii Compartimentului Investigaţii criminale în colaborare cu polițiștii Secţiei 13 Poliţie Rurală Smârdioasa au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Zimnicea pe numele unui bărbat în vârstă de 24 ani din comuna Conţeşti, condamnat la 1 an, 10 luni şi 20 de zile închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Tânărul a fost dus la Penitenciarul Giurgiu. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.