Politic

PNL Teleorman/Comunicat de presă

Precizări referitoare la declarațiile domnului Adria Gâdea legate de modernizarea DN6 Alexandria-București

  1. Nu a spus nimeni, la acest moment, ”drum expres” Alexandria-București.
  2. Proiectul care urmează a fi executat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, prin Secția de Producție se referă, așa cum s-a și prezentat, de altfel, cu ocazia vizitei domnului prim-ministru Ludovic Orban, la ”îmbunătățirea condițiilor de circulație pe DN6 (E70), iar cei 11 kilometri la care se referă domnul Gâdea reprezintă primele două tronsoane – 2 kilometri între sensul giratoriu cu Varianta Ocolitoare și Vitănești și 9 kilometri între Vitănești și Văceni. Pentru aceste porțiuni, s-a depus documentația la Consiliul Județan pentru certificate de urbanism.
  3. Urmează alte tronsoane, între Drăgănești Vlașca și limita cu județul Giurgiu, continuându-se până la Mihăilești, pe teritoriul județului Giurgiu.
  4. A fost aleasă această soluție pentru o lucrare mai rapidă, astfel nefiind nevoie de exproprieri, execuția lucrării făcându-se în regie proprie, fără achiziții publice sau licitații.
  5. Pe termen lung, CNAIR are în vedere modernizarea E70. În acest sens, în ședința CA din 22.07.2020, a fost aprobată demararea procedurii de achiziție publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru Drumul de mare viteză București-Alexandria-Roșiorii  de Vede-Caracal-Craiova (Valahia Expres).
  6. În 2012, în sala de festivități a Primăriei Alexandria, cu mare tam-tam, în prezența parlamentarilor de Teleorman, a lui Liviu Dragnea și a directorului general CNADNR de la acea vreme, Mircea Pop, s-a semnat contractul pentru ”Studiu de prefezabilitate pentru tronsonul București-Alexandria. Îl întrebăm pe domnul Adria Gâdea dacă își mai amintește unde se află, în acest moment, contractul respectiv.

(Comandat de PNL Teleorman, cod AEP 21200012)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.